Alpinismul-introducere si explicatii

Motto: "The idea is not to reach the top of the mountain, but to improve the man." W. Bonatti

 

 

1.De ce un articol dedicat alpinismului

 

Ideea acestui articol mi-a venit din discutia purtata pe forum legata de traseele nemarcate, de etica prezentarii acestor informatii publicului larg samd. Parerea mea este ca informarea este mult mai importanta decat ascunderea adevarului. Este mai bine sa stii cu ce se mananca decat sa te apuci de un lucru care nu se potriveste. In egala masura pe site sunt suficient de multi useri care practica alpinismul la nivel de incepatori si care au nevoie sa isi consolideze informatiile si sa capete un bagaj cat mai mare de cunostiinte. Voi incerca sa scriu in fiecare luna un articol pe acest subiect tocmai pe principiul ca mai bine scoti la iveala, informezi, educi decat sa interzici sau sa acunzi.

 

 

2. Explicatie a termenului.

Cu totii folosim uzual acest termen si pentru fiecare dintre noi are o semnificatie usor diferita. Evident exista o intreaga serie de definitii din care voi cita mai jos cateva:

 

 

- In Dictionarul Explicativ al Limbii Romana din 1998 alpinismul este definit ca:

„Ramură sportivă care cuprinde ascensiunile în munţi, în special escaladarea părţilor greu accesibile ale acestora.”

 

- pe http://www.thefreedictionary.com/mountaineering: Ascensiunea in munti privita ca si sport, care implica folosirea tehnicilor de catarare pe stanca sau pe gheata

 

- pe www.wikipedia.org, varianta in limba franceza : Termenul de alpinim desemneaza ascensiuni in munti inalti care se bazeaza pe diverse tehnici de inaintare.

 

Am ales 3 definitii in 3 limbi diferite, nici una nefiind pe deplin multumitoare, dar care se completeaza reciproc. In esenta totusi, alpinismul este caracterizat de cateva repere:

 

- se practica PE MUNTE.... si nicaieri in alta parte; exista termeni specifici pentru catararea pe faleze, cariere, pe bolovani etc.

 

- presupune un teren accidentat si implica prezenta stancii/zapezii/ghetii.

 

- se practica pe trasee nemarcate si eventual amenajate specific, in cea mai mare parte a cazurilor presupune folosirea unui echipament complex.

 

- implica cunostiinte solide in ceea ce priveste tehnicile folosite.

 

- acopera o diferenta de nivel mai mare de o lungime de coarda (mai mare de 50 de m).

 

 

Initial, termenul de alpinism desemna ascensiunile in Alpi, caci acolo in acea mare de varfuri mereu framantata de ghetari, s-a nascut si s-au dezvoltat tehnici diverse, necesare ascensiunilor pe varfurile inalte, de peste 3500 de m din zona, unele punand probleme tehnice destul de mari (de ex Fata Nordica a Eigerului, care a fost urcata prima data in 1938 in conditiile in care Mont Blancul a fost urcat in 1786. Alaturi de ea, mari probleme ale Alpilor au mai fost fetele nordice ale Matterhornului si ale Grande Jorasses).

Ascensiune pe fata nordica a Eigerului

 

 

 

3. Scurta istorie a alpinismului in lume si in Romania.

 

Se considera ca oficial alpinismul s-a nascut in 1760, cand din dorinta de a calcula altitudinea Mont –Blancului, Horace-Bénédict de Saussure a promis o mare recompensa celui care va gasi un drum spre varf. Cei care au urcat Mont Blancul au fost ghidul Jacques Balmat (cautator de cristale de fapt care a fost primul om care a inoptat pe un ghetar) si doctorul Michel Paccard, pe 8 august 1768

 

Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Imagine:MountBlanc03.jpg

 

 

 

Nume mari in alpinism care au realizat importante ascensiuni in Alpi au fost apoi: Edward Whymper, care a urcat Matterhornul in 1865, Aiguille Verte (1865) si Grandes Jorasses, Albert Frederick Mummery. In 1877 si ultimul varf important al Alpilor (Meije) fusese urcat.

 

 

Tendinta generala fusese abordarea tuturor varfurilor pe ruta cea mai facila, insa odata ce acestea au fost consumate, strategia de joc trebuia schimbata.

 

 

Acum alpinismul incepe sa devina un sport, privirile oamenilor se indreapta fie spre munti mai inalti, fie spre trasee dificile, respectiv fetele nordice, care datorita reliefului erau mai vitrege, fete verticale, diferente mari de nivel care trebuiau urcate etc.

 

 

Anii 1950-1960 reprezinta un varf de expeditii spre Himalaya pentru ultimele mari varfuri ale Terrei (14 la numar):

 

Annapurna, Broad Peak, Cho Oyu, Dhaulagiri, Everest, Gasherbrum I, Gasherbrum II, K2 Kangchenjunga, Lhotse, Makalu, Manaslu, Nanga Parbat, Shishapangma.

 

 

Odata terminati si acestia, incep sa apara trenduri noi: se practica ascensiunile hivernale, ascensiunile solo, urcarea unui numar cat mai mare de varfuri peste 8000 de m (primul om care a urcat toţi cei 14 optimiari a fost Reinhold Messner), ascensiuni fara oxigen etc.

 

 

In ceea ce priveste catararea pe stanca efectiva, dupa alpinismul aventuros in care se mergea la limita riscului cu o coarda legata la brau, implementarea pitoanelor si a asigurarilor a aruncat alpinismul intr-o era in care se bateau foarte multe asigurari care foloseau nu numai ca asigurare ci si ca prize pentru inaintare, deja traseul nemafiind parcus la liber (adica fara a folosi pitoanele pentru inaintare) ci la artificial, cu tras de bucle, scarite etc si peretii erau plini de pitoane si asigurari, ceea ce a tras un semnal de alarma din punct de vedere al eticii si practica lui Kurt Albert care isi marca traseele facute „la liber” la baza cu un punct rosu, de unde denumirea de rotpunckt (lb germana) s-a impus treptat in lumea catararii.

 

 

In prezent, atat in traseele de escalada, cat si in cele alpine se incearca sa se mearga cat mai curat, fara sa existe un exces de asigurari, si sa se foloseasca pe cat posibil asigurarile mobile (frienduri si nuci).

 

 

In Romania

 

Alpinismul s-a devzoltat mult mai tarziu, primul traseu mai serios urcat fiind traseul Furcile (4A), de catre N. Baticu, D. Popescu, 20.10.1935. O trecere in revista a lui Nicolae Baticu puteti citi aici in revista Invitatie in Carpati:

 

http://alpinet.org/iic/iic01-01/012.HTM

 

Traseul Furcilor

 

 

Alaturi de el, din generatia de pionieri au mai facut parte Nicu Comãnescu, Sorin Tulea, Costica Contes, Dan Popescu, Toma Boerescu.

 

 

In 1946 un alt alpinist pe care il cunoasteti poate mai mult dupa monografiile sale detaliate, Emilian Cristea, urca in Bucegi alaturi de N. Baticu primul traseu de gradul 5 de la noi : Traseul celor trei surplombe. Din pacate, avantul luat in catararea sportiva a fost repede temperat cand s-a impus modelul sovietic si alpinistii au ramas oarecum inchisi fata de occident si evolutia a fost mult mai lenta atat in ceea ce priveste antrenamentul, cat se echipamentul si ascensiunile muntilor inalti.

 

 

In 1956 Alexandru Floricioiu urca Fisura Albastra, desi in 1954 E. Cristea abordase o varianta mai simpla.

 

Fisura Albastra de pe Coltul Picaturii.

 

 

In anii ce au urmat se deschid si alte rute mai dificile si cel mai important se deschid noi zone de zone de catarare in Cheile Turzii, Cheile Bicazului, Cheile Rasnoavei. Alpinistii isi indreapta privirile si spre alti munti mari precum Fagarasul ori Retezatul, in care se bat cateva trasee pe granit.

 

 

4. Subdiviziuni

 

Alpinismul clasic

 

Este stadiul urmator traseelor turistice dificile si deja impune folosirea mainilor pe anumite portiuni pentru inaintare. O mare parte din turisti ajung macar sa cocheteze cu aceasta forma de alpinism deoarece la noi in tara ea include si cateva trasee marcate (spre exemplu o mica portiune din Creasta Buila Vanturarita, sau Brana Caprelor tot in Buila Vanturarita) dar si nemarcate usoare precum vai de abrupt (mai ales in Bucegi), Creste si Brane (Braul Mare al Costilei, Braul Mare al Jepilor sau Braul lui Raducu si exemplele pot continua). Pentru multe din aceste trasee este nevoie de un lider experimentat si un minimum de echipament pentru asigurarea coechipierilor.

 

Valea Bucsoiului, traseu alpin de 1B.

 

 

Pe unele trasee se poate merge doar cu o cordelina, cea mai mare parte dintre Brauri si Brane, sau cu echipament individual de catarare, dar fara espadrile, prea multe carabiniere, fara scarite etc.

 

 

Alpinismul tehnic

 

Alpinismul tehnic incepe odata cu inasprirea conditiilor, cu aparitia peretilor sau pasajelor verticale sustinute si cu o foarte buna baza teoretica si practica a celor care se angajeaza intr-un asemenea traseu. Se foloseste un echipament vast si tehnici speciale pentru inaintare, care trebuiesc cunoascute si exersate in prealabil, se inainteaza legat in coarda permanent, in ehipe de 2 maxim 3 oameni.

 

Schi- alpinism Schiul in afara partiilor amenajate care acopera diferente mari de nivel, si presupune urcari si coborari accentuate, eventual coborarea vailor de abrupt de exemplu si in plus o foarte buna cunoastere a zapezii.

 

5. Cotatii in diverse sistemeExista numeroase sisteme de cotare a traseelor alpine, in diverse sisteme. Intr-un traseu alpin se cuantifica gradul general, de anasmblu, cel mai greu pas la escalada, eventualele portiuni de catarare articficiala etc, lungimea care trebuie acoperita (eventual in lungimi de coarda ) etc. La noi in tara exista conform traditiei 6 grade cu subdiviziuni A si B dar in prezent exista si trasee de 7A. Iata-le prezentate si explicate de Cristea la Inceputul Monografiei Bucegilor.

 In alte tari exista evident alte sisteme de cotatii, de exemplu pentru francezi:

 

1A / B | F | Facil, Usor |

2A / B | PD | Putin dificil |

3A / B | AD | Mai dificil, destul de dificil |

4A / B | D | Dificil |

5A / B | TD | Foarte dificil |

6A / B | ED | Extrem de dificil |

7A | ABO (abominabil) | Extrem de dificil si periculos|

Sursa: www.carpati.org/forum/alpinism-7/tabel_echivalenta-1529/1/

 

 

Asa cum spuneam, pe langa cotatia de ansamblu, ne intereseaza si dificultatile pe care trebuie sa le depasim pe parcurs, care sunt date de gradul la escalada. Romania foloseste sistemul UIAA, insa alte tari au sisteme proprii. Iata mai jos, preluat de pe siteul UIAA, un tabel de transformari si comparari.

 

Pentru a va face o impresie, o intiere in escalada incepe cu trasee de gardul 4, 4+, 5-, gradele de inceput fiind elementare.

Un perete cu trasee de pana in gradul 6.

 

 

In ultimul rand, pentru zonele care sunt dificil de depasit la liber de catre majoritatea cataratorilor, se foloseste catararea artificiala, fie folosirea asigurarilor pe post de prize, fie folosirea scaritelor si apoi tehnici din ce in mai evoluate. Exista si in acest sistem o scara de a 0 la 6:

 

A0- se folosesc asigurarile pentru inaintare

A1- artificial usor - se merge la scarite, din asigurare in asigurare, asigurari bune care vor tine o cadere

A2-artificial moderat, asigurari mai departate, 1-2 asigurari precare. Caderea nu prezinta nici un pericol in sensul cedarii asigurarilor.

A3-artificial sustinut-asigurari proaste, trebuiesc incercate inainte, o cadere poate scoate din perete pana la 8 asigurari

A4-artificial dificil, distante de 10-15 m intre 2 asigurari bune

A5-artificial extrem-in nici o asigurare nu iti poti pune increderea in eventualiatate unei caderi

A6-A5 la limita-nimeni nu a facut asta si nimeni din cei care au incercat nu s-au intors sa povesteasca-cam sinistru stiu....

.http://home.tiscalinet.de/ockier/ratings1.htm

 

 

6. Echipament

In acest paragraf nu voi detalia echipamentul, ci doar il voi prezenta, urmand ca in urmatoarele articole sa discut mai pe larg. Voi prezenta mai jos echipamentul folosit in traseele alpine tehnice, caci in alpinismul clasic, asa cum am spus, necesarul de echipament difera foarte mult in functie de ruta . Evident ca nu trebuie sa caram dupa noi tot timpul toata aceasta lista, nu vom lua coltarii daca este vara si vrem sa urcam un traseu din Cheile Bicazului de exemplu, la fel cum nu vom lua espadrilele daca doar facem o tura scurta pe ghetar. Deci am putea imparti echipamentul in echipament individual sau la comun:

 

Individual: - ham

 

- espadrile traseele de alpinism clasic se parcurg in cea mai mare parte insa in bocanci

- casca

 

- dispozitiv rapel si filat: opt, reverso, placuta, cosulet, gri-gri.

 

 

- carabiniera de ham

 

- anou si carabinera pentru autoasigurare

 

-scarite (daca se stie ca traseul parcurs prin pasii pe care ii are poate pune dificultati)

 

bucle de cordelina-utile de lasat in perete in cazul unui rapel fortat sau pentru a urca pe coarda cu nodul prusik.

 

-sac de magneziu

 

Echipamentul la comun:

 

- coarda/semicorzile/corzile gemene

 

-anourile pentru amenajarea regruparii, caci de multe ori la noi regruparile nu sunt amenajate cu lant.

 

-carabinierele pentru amenajarea regruparii, caci de multe ori la noi regruparile nu sunt amenajate cu lant sau o carabiniera suplimentara pentru filarea secundului in sistem autoblocant.

 

-expresurile ,asigurarile mobile (nuci si frienduri ) sau fixe (pitoane+ciocanul aferent

 

Frienduri

 

Nuci

 

 

Pentru alpinismul hivernal, alpinismul in conditii hivernale sau ice-climbing sau dry-tooling etc nu trebuie sa lipseasca coltarii si pioletul (eventual 2 daca este necesar), coarda, casca, hamul si apoi in functie de teren cuie de gheata etc. Nu se mai folosesc espadrile, ci bocanci de iarna cu talpa rigida, care permit montarea coltarilor mecanici.

 

 

Pentru schiul alpin -schiurile si restul de echipament specific. Alaturi de toate aceste echipamente, sa nu uitam descrierea si schita traseului mai ales daca este un traseu nou.

 

 

Schita unui traseu de alpinism clasic este sumara, fara sa precizeze dificultatile, pe cand cea a unui traseu de alpinism tehnic trebuie sa redea linia traseului, regruparile, distantele in m intre regrupari, pasul la escalada si eventual la artificial si nu in ultimul rand, cotatia de anasamblu si eventual timpul de parcurgere a traseului.

 

Schita, Kargel,Valcelul cu Fereastra, Crai.

 

O schita recenta pentru un traseu de 5A, sursa: www..costila.go.ro

 

 

La noi, literatura pe marginea acestui subiect este restransa, insa incep sa apara publicatii noi precum “Ghidul traseelor de catarare din Romania” pe langa publicatii mai vechi de exemplu:

 

- Monografia Bucegilor si Monografia Pietrei Craiului de E. Cristea

 

- Trasee alpine in Carpati de W.Kargel

 

- Turism si alpinism in Cheile Turzii

 

Insa principala sursa la noi ramane internetul, unde puteti gasi pe siteuri de profil documentatie si schite pentru multe trasee din tara printre care:

 

- www.roclimbing.net

 

- www.costila.go.ro

 

- www.amunteanu.go.ro

 

 

Iata si o shita pentru un traseu de alpinism fara pretentii din Alpi:

 

Sursa: www.rifugiodalmazzi.com/vies_i.html

 

 

7. Regulile jocului. “Alpinismul este un sport care se desfasoara in conditii oarecum diferite de alte sporturi. Un sportiv obisnuit se poate retrage oricand din joc daca este doborat de oboseala, daca si-a impins limitele prea mult, daca este suprins de o torentiala etc. Dar o ascensiune nu e chiar un joc care poate fi oprit oricand. Chiar daca esti la limita rezistentei, daca te dor picioarele, chiar daca trazneste, nu te poti aseza si spune: ”Mi-a ajuns, renunt! ... Trebuie sa mai iei in calcul si varianta retragerii. ” - Gaston Rebuffat, The Mont Blanc massif, the hundred finest routes.

 

 

Vremea proasta- trebuie sa fi obietiv cu tine insuti si sa nu te angajezi intr-un traseu alpin mai ales daca este unul necunoscut si lung pe prognoze incerte. E adevarat, la noi calitatea prognozei lasa de dorit, insa in Alpi de exemplu pentru cel putin 2-3 zile prognoza este foarte buna si de incredere. O ploaie in perete de exemplu poate schimba mult din datele problemei, caci retragerea implica o serie de lungi rapeluri, iar pentru inaintare trebuie sa asteptam sa se usuce stanca, pentru ca pe stanca uda, espadrilele pierd aderenta. La fel, un viscol sau o ceata care ne prinde iarna in perete sau pe ghetar sunt de evitat.

 

 

Angajamentul- practicarea alpinismului necesita multa responsabilitate si atentie, caci de gesturile fiecaruia depinde securitatea echipei. In egala masura, este bine ca partenerii sa se cunoasca bine intre ei si sa existe un mediu de stabilitate si incredere reciproca.

 

 

Entuziasm si obiectivitate: “La fel de necesar ca entuziasmul este si gandirea limpede. Aceste 2 calitati pot parea cotradictorii, dar de fapt sunt complementare. Gandirea limpede tine de a-ti cunoaste limitele, in timp ce evident incerci sa le depasesti si trebuie sa le accepti, astfel incat fiecare ascensiune sa fie adaptata capacitatilor individuale si capacitatilor celor 2 parteneri care se leaga in coarda. “Bibliografie: Gaston Rebuffat, The Mont Blanc massif, the hundred finest routes

 

 

Practica cu ghid- desi in tara noastra doar in dezvoltare, in alte tari foarte raspandita, este un mod de a cunoaste muntii si a parcurge trasee pentru care nu esti pregatit sa le abordezi cap in deplina siguranta, invatand lucruri noi si de ce nu, furand putina meserie. Ruta parcursa poate fi fie propusa de tine, fie in cazul in care nu ai experienta, recomandata de ghid, una din multiplele oferte disponibile fie in Alpi la societatile ghizilor, fie la noi pe internet. Este oricum un mod mult mai sigur de a avansa, si prezenta unui profesionist langa tine poate fi de bun augur. De exemplu ganditi-va la cei care ati incercat sa invatati singuri sa schiati si nu ati reusit si cata incredere v-a oferit un instructor de schi.

 

In Romania exista atat ghizi specializati: www.agmr.ro/ghizi.html , cat si diverse scoli de alpinism clasic/alpinism hivernal/ escalada organizate in fiecare an de Marian Anghel si Fane Tulpan, sunt primele 2 nume care imi vin in minte si despre care nu am auzit decat cuvinte de bine.

 

 

In incheiere, nu am pretentia ca am acoperit toate aspectele alpinismului, caci este un lucru imposibil de facut in cateva pagini, dar cel putin sper ca am descris si sistematizat cateva aspecte care sa constituie o baza pentru viitoare discutii si pentru o noua rubrica pe acest site.

 

 

8. Bibliografie selectiva:

 

-Gaston Rebuffat, The Mont Blanc massif, the hundred finest routes

-Marian Anghel, Curs de catarare-initiere

www.alpinist.com/p/climbing_notes/grades

www.trascaucorp.3x.ro/alp08.php

http://ro.wikipedia.org/wiki/Alpinism

http://ro.wikipedia.org/wiki/Grad_de_dificultate_%28alpinism%29

www.carpati.org/forum/alpinism-7/tabel_echivalenta-1529/1/

http://en.wikipedia.org/wiki/Grade_%28climbing%29

 

 

Iar ca incheiere, delectati-va cu unul din fragmenetele ce descriu o ascensiune pe Grande Jorasses: „Sub rafalele unui vant violent, ma prabusesc pe muchia inzapezita. Nu incerc nici un sentiment bine definit, în afara doar de senzatia de a trai sfarsitul unui vis care nu se mai sfarseste. Astfel, lunile de pregatiri si de sperante isi gasesc implinirea pe aceasta muchie anonima, pe care inima mea o intimpina aproape cu indiferenta. Dar, nu este adevarat oare ca uneori fericirea rezida in dorinta si nu in posesiune ? Aventura s-a sfarsit. In cartea vietii mele s-a mai intors o fila. Clatinandu-ma putin, ma indepartez invaluit de ceata. Pana la ascensiunea noastră pe Walker, Lachenal si cu mine dadusem intotdeauna dovada de multă modestie in ceea ce priveste muntele. Ne atrageau grandioasa salbaticie si nebunestile escaladari ale celor mai mari pereti muntosi, care ne apareau intotdeauna ca o lume ostila omului, de care ne temeam. Departe de a manifesta increderea linistită a lui Rebuffat, sau vanitatea exuberanta a unor cataratori tineri foarte dotati, noi ramanem infata „marilor probleme" nelinistiti şi speriati. Ni se parea ca nu vom fi niciodata destul de indemanatici şi de puternici ca să invingem obstacole grele, peste puterile noastre”. -Cuceritorii inutilului-Lionel Terray

Luni, 15 septembrie 2008 - 21:56 
Afisari: 5,538 


mike