Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Noiembrie 2017
LMMJVSD
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930

Decembrie 2017
LMMJVSD
123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Online

Vremea
Varful Carja
Muntii Parang

Reduceri

Voluntar in Carpati - 2016

Homepage

Lista de discutii

A fost ca pe Everest


Doua suflete plapande de alpinisti, si totusi puternice, zburau spre cer, sambata trecuta, undeva in Muntii Retezat: Geta Dor Popescu (14 ani) si Erik Gulacsi (13 ani). Joaca lor a fost pe munte, printre stanci, copaci veseli, flori si verdeata, dar si-n zapada, gheata, frig si ceata. 

Acesta este muntele! 

Au cucerit varfuri inalte si nu s-au multumit cu-atat. Acum sunt cel mai sus, tinandu-se de mana!Drum lin, copilasi, spre cer, spre ingerasi si bucurie vesnica!



Sambata, 22 aprilie. 

Maine este ziua lui Traian si vreau sa-i fac un cadou inedit: prima mea panza pictata. Imi anunt exilul in dormitor, alung pisoiul curios din incapere si incep calatoria. Descopar ca pot desena orice, pentru ca apoi sa sterg cu alb. Ma joc, frenetic, in culori, modific, iar desenez, si ma decid. Voi desena chip de femeie. Intrucat acest tablou este pentru Traian, imi imaginez ca sunt chiar eu. Fata are parul scurt, dar il vreau lung. Corectez. Aplic culori pastel in jurul ei, dar, sub forma dorita, nu imi iese treaba. Rezulta, in schimb, norisori pufosi, spumosi pe alocuri, albi si bleo, gri si verde pal, rozalii, galbiori....

Ma gandesc, speriata, de ce zbor printre nori, cu mainile in par, privind in departare, spre o lume noua? E ca si cand as fi murit si ma inalt. Oare voi muri? Alung repede gandurile negre si retusez pana imi iese bine. N-are nicio treaba!, imi zic. E doar un desen! La final ma semnez si adaug data: 22. 4.`17. Este in jur de ora 16.


/Muntii/img_20170429_133352.jpg


Uneori, in viata, esti 50% ca vrei sa faci ceva si 50% ca nu. Esti indecis. Un mic detaliu face ca 1% sa-ti hotarasca, poate, soarta. Sambata, pe 22, am vrut sa merg la munte. Dupa filmele despre Everest si K2 devorate in ultima luna, dupa stirile recente despre Horia Colibasanu care a plecat sa cucereasca cel mai inalt munte de pe planeta, Everest, de 8000 si ceva de m, fara oxigen suplimentar, acolo unde ascensiunea este pe viata si pe moarte uneori (cu furtuna, temperaturi extreme, vant puternic, avalanse), mi-am dorit sa vad cum fac fata noilor conditii de vreme proasta de la noi, macar intr-o drumetie usoara, de cateva ore, cand oricum te incalzesti, pentru ca urci.


  Eram atat de sigura ca nimic rau nu s-ar putea intampla, dupa ce, asta-vara, am facut atatea trasee de 10 - 12 ore, am dormit la cort, ne-am trezit dimineata si am luat-o de la capat, incat Traian cu greu m-a convins, vineri, sa nu plecam: “As prefera sa nu mergem la munte, duminica e ziua mea, o sa fim obositi, in plus este pericol de avalansa, arata prognozele.“ 

Cand lui Traian i-e lene sa mearga la munte, iar eu am un chef nebun de drumetie, se mai intampla sa plec fie singura, pe trasee populate, fie cu prietenii. Trebuie sa acepte asta, la fel cum eu inteleg, la mare, ca-i place sa inoate singur in larg, fara limita de timp. 

Acum, daca nu ar fi fost ziua lui, as fi plecat impreuna cu Vali si Luminita la munte. Dar am ramas sa petrecem weekendul impreuna. Intamplarea face ca si prietenii mei au renuntat la drumetia programata cu mare tam-tam. Dar nu din cauza pericolului de avanalsa, pe care nimeni nu l-a luat in serios. 


Mai tarziu, Traian mi-a marturisit ca se gandea sa-mi faca o surpriza si sa mergem, totusi, pe traseu sambata dimineata: „Eram 50% pentru drumetie si 50% impotriva. A existat, totusi, elementul care m-a facut sa iau o decizie: vremea proasta, desi nu am constientizat cu adevarat pericolul. Desi slab in intensitate, a fost, totusi, un aspect pe care am decis sa-l iau in seama si sa insist sa ramai si tu, motivand ca duminica e ziua mea“.


Pentru mine, vestea mortii celor doi copii a fost o mare palma. La randul meu, am fost gata de plecare, imaginandu-mi ca putina zapata asternututa (cel putin, asa am crezut eu, ca e putina) nu ar avea cum sa produca o avalansa de anvergura.Poate ca am avut un noroc chior, daca stau sa corelez tematica tabloului pictat cu acel 1% care m-a facut sa raman in Bucuresti, si anume aniversarea lui Traian. Pentru el, 1% a fost chiar pericolul de avalansa. 

Cine stie cate avalanse au avut loc in munti, sambata? Noi am aflat doar despre una, pentru ca acolo s-au aflat oameni, pe care este posibil chiar ei s-o fi produs.“Vreau sa vad cum este pe Everest, cu zapada, frig, vant, macar asa, putin, chiar daca nu se compara“, am spus, copilareste, in dorinta de a merge sambata la munte. Si, din nefericire pentru micutii Geta Dor si Erick, chiar a fost ca pe Everest, unde adesea mor multi alpinisti.



Presa: un gust amar



Moartea copilasilor alpinisti a starnit multa rumoare. Pe bloguri, la stiri, pe Facebook, fiecare si-a dat cu parerea. Vorba aceea: dupa razboi, multi viteji s-arata! Caci asta stim cu totii sa facem cel mai bine, nu? Sa ne dam cu parerea, sa fim experti, sa judecam. 

Tragedia din Retezat ar trebui sa fie o lectie de responsabilizare pentru noi toti, atat in viata de zi cu zi, cat si in excursiile noastre pe munti.


Pentru multi insa, evenimentul de saptamana trecuta a fost un bun prilej sa arate ce buni justitiari sunt, mai ceva decat Dumnezeu la Judecata de Apoi. Altii au aratat ce comentatori straluciti sunt si ce plastic stiu sa se exprime. Niste jurnalisti adevarati!

In opinia mea, au esuat regretabil, poate mai mult decat au gresit parintii copiilor atunci cand au plecat pe munte, desi fusesera avertizati. Pentru ca nu ai cum sa calci in picioare niste oameni carora le-au murit copiii, care sunt tintuiti la pamant si sangereaza, indiferent ca poarta sau nu o vina. 


De fapt, aceasta este firea umana. Nu ne dam seama de greseli decat dupa ce le comitem. Apreciez, totusi, ca in spatiul public s-au gasit si persoane rationale precum domnul Sorin Ionita, de pilda, expert in politici publice, presedinte al think-tank-ului Expert Forum si membru in Grupul pentru Dialog Social, care subliniaza, citat de GSP, ca “Dosarul penal deschis după avalanșa din Retezat trebuie că e o glumă proastă, sau o formalitate in rem, după care va fi închis la loc (…) E absurd sa crezi ca doi parinti nu s-au gandit la toate riscurile când au plecat cu copiii lor pe munte ca să facă performanță. Și că mai au nevoie acum, în drama lor, de vreo lecție birocratică din partea autorităților. Au gestionat bine precedentele 100 de situații și prost pe a 101-a, e tragic, dar se întâmplă uneori, iar ei sunt ultimii care să-și fi dorit așa ceva. Ce vrei să anchetezi penal aici?”

Lorena Lupu, actrita si scriitoare, a punctat la randul ei: „Remarc ca sunt oameni care o plang in gura mare pe Geta, dar se lauda cu aurul lui Ponor”, opinand ca si fetitele din gimnastica incep din copilarie antrenamentele si se supun unor riscuri majore, vizavi de controversele legate de varsta Getei si de faptul ca practica alpinismul, de parca ar fi fost singurul copil din Romania sau de pe mapamond care facea asta. 


Una peste alta, poate ca merita amintit in context cum televiziunile o prezentau cu fala pe Getuta, intoarsa de pe vreun zgarie - nor, cu noi recorduri mondiale, fara sa se intrebe, la momentul respectiv, daca este sau nu riscant ce face sau daca tatal o antreneaza prea intens, asa cum acuza acum. Ne-am bucurat ca e romanca, ne-am minunat de ea, dar astazi am uitat de asta si, in cel mai greu moment din viata parintelui ei, lovim cu putere in el, desi e in agonie. 

Ok, tragedia putea fi evitata, insa e foarte usor sa aluneci in cealalta extrema, in care te relaxezi prea tare si crezi ca esti atat de bun, incat ajungi sa gresesti. Iar pentru surorile Popescu, Coco si Geta, varfurile montane din Romania, de circa 2000 de m inaltime, chiar au fost floare la ureche, in comparatie cu muntii de 5000 si 7000 de m din circuitele „Seven Volcanoes”, respectiv „Seven Summits”, pe care i-au parcurs. 


Ca sa inchei apoteotic expunerea mea despre eroarea umana, va spun ca acum doi ani era s-o mierlesc in Piatra Craiului, alaturi de alti prieteni, dupa ce ne-a prins noaptea pe Marele Grohotis. De ce? Pentru ca organizatorii (adica prietenii mei din copilarie, care, insa, nu mai erau niste copiii!) nu si-a asumat responsabilitatea atunci cand au invitat persoane fara antrenament pe un traseu tehnic de 10 ore. 

Din aceasta cauza, am avansat atat de incet, asteptand persoanele intarziate, incat ne-a prins noaptea, pe unii dintre noi fara frontale (despre casti nu mai vorbesc, lipseau cu desavarsire!). Sincera sa fiu, de-abia atunci am invatat ca este bine sa ai lanterna frontala cu tine la munte, caci nu se stie niciodata, mai ales pe acele stanci fioroase si fascinante, pe care, daca alunecai, erai „game over”, direct la vale!


/Muntii/img_2555.jpg

M-au salvat, in schimb, rezistenta la efort dobandita in copilarie la antrenamentele de atletism, solidaritatea cu un bun coleg si instinctul puternic de conservare, spre norocul meu si al constiintei celor care m-au invitat acolo. 

M-am trezit pe acele stanci abrupte (unde ti-era mai frica sa te intorci decat sa inaintezi), bolborosind fraze de genul : „Suntem oaspetii muntelui si el va avea grija de noi, suntem parte din natura, pe care trebuie sa o respectam si sa o iubim”, de ma intrebau colegii ce-am fumat. 

Mai tarziu, unii dintre ei au recunoscut ca le-au prins bine „incantatiile” mele, pentru ca si ei erau la fel de speriati. 


Am "fumat" spaima, dar si fericire, amestecate, pentru ca peisajul a fost naucitor de frumos, pe timp de zi.  Am simtit atat de acut pericolul, incat parca ne-am conectat la resursele nebanuite ale universului ca sa traim. A fost un efort deosebit.



In amurg, ploaia statea sa-nceapa, spre disperarea noastra, aflati, inca, pe stanci. 

O disperare surda, caci nimeni n-avea curaj s-o spuna. 

„Ei, lasa, uite ca vorbim cu muntele, cu cerul si norii sa ne ocroteasca”, m-am trezit, din nou, trancanind cu mama natura, cu mult calm si detasare, mai ceva ca-n Alchimistul. 


Am avut noroc, caci ploaia s-a oprit. A doua zi aveam sa aflu ca-n Brasov turnase, nu gluma!

Noaptea, pe Marele Grohotis, aproape am predat armele. Setea (ramasesem fara apa), intunericul, ecoul vocilor noastre in acea liniste sinistra, tiuitul din urechi, nisipul alunecos, incertitudinea (nu stiam cand se va termina acea portiune) aproape ne-au doborat. 

Momentul acela a fost unul de disperare, de neputinta. Cateva lacrimi mi-au rasarit in coltul ochilor. O colega aproape a varsat de spaima. Cu ultimele puteri, am decis sa traiesc, moment in care m-am trezit spunand o rugaciune, pentru mine si pentru grup.

Spun asta pentru ca a fost mai mult o decizie mentala, caci fizic ne taram prin bezna, in sezut, cu fata in sus si picioarele inainte, ca sa nu alunecam pe panta plina cu nisip, la vale.

Pentru aceasta portiune, nu exista poze.


Ajunsi, intr-un final, pe cararea din padure, cu totii, sanatosi, cu picioarele pe pamant, ne-am nascut a doua oara, dupa aproape 13 ore de agonie, dar si extaz, pe partea de lumina. 

/Muntii/img_2573.jpg





/Muntii/img_2582.jpg

Aici, fetele se odihnesc pe un bustean, pe poteca din padure, si savureaza mere in loc de apa.


Aventura din Piatra Craiului a ramas o poveste frumoasa despre prietenie, solidaritate, curaj, vointa, dar putea sa se sfarseasca tragic.

E plin muntele acesta de cruci!


Inainte sa organizam o iesire de grup sau sa plecam de unii singuri prin munti, ar trebui sa ne gandim de doua ori ce presupune asta! Muntele nu e o joaca.

Am ales sa culeg invataturile, ca sa nu raman cu regrete: de fapt, asa e in viata, ca pe munte. Urci, te bucuri de frumusetea peisajului, ignori pericolul, infingi bine picioru-n stanca, sa nu aluneci, vorbesti cu norii, iar cand totul pare pierdut, te trezesti pe poteca din padure! Mi-am promis ca, atunci cand imi va fi greu, sa-mi amintesc mereu de asta.


Viviani Mirica



Sâmbătă, 29 aprilie 2017 - 14:46 
Afisari: 2,866 


Postari similare:





Comentariile membrilor (44)

medias
medias

 
1
Interesanta povestire. Dar nu pare a fi urmarea primul tau articol Carpati.org


Luni, 1 mai 2017 - 13:29  

monycata
monycata

 
2
Rămân la ideea că muntele n-a ucis pe nimeni. Și nici nu o va face. Lipsa de pregătire sau deciziile proaste nu pot fi imputate muntelui.
Și altă expresie consacrată: "a plecat să cucerească muntele sau vârful X". A plecat acolo pentru că muntele sau vârful respectiv l-au cucerit pe el.

Oricum, un articol frumos.


PS: Dacă aș putea alege, aș prefera să mor pe munte.


Marți, 2 mai 2017 - 08:53  

monycata
monycata

 
3
Aaaa! Uitasem. Că se tot vorbea de Geta și Coco cu antrenamentele extreme și dorința tatălui ....
A mai fost un caz, acum un timp, nu mai rețin când, un alt părinte își antrena tot la modul extrem ambii copii să ajungă culturiști sau karatiști. Acolo a ieșit un mare scandal, nu mai știu cum s-a terminat, oricum, într-un timp fuseseră luați de asistența socială.
Și în cazul Getei a fost sesizată asistența socială (poza aia în care era pe post de rucsac fără cască), a constatat asistența socială că viația i-a fost pusă în pericol, dar atât.


Marți, 2 mai 2017 - 10:23  

zentai
zentai
Coarda
 
4
Ești un compromis fermecător între un articol , impresii personale și jurnal!(compliment)

Părerea mea e că Horia Colibășanu urcă pentru el, cum facem toți! (referitor la știre). Suntem cu toții ușor defazați cu vreo 20 - 30 de ani, când se urca poate și din alte motive. Eu încep să am o bănuială că, dintotdeauna, toți au urcat doar pentru ei! Când se întorceau de pe unde veneau, presa (care e mereu de un gust îndoielnic) a făcut o modă că eroismul lui X a mai urcat patria cu un etaj spre culmile gloriei bla bla...Că fiecare poartă în suflet câte ceva, la urcare, la coborâre, asta e altceva.
Nu zic asta să te necăjesc, ci doar pentru că mi-e sete de real! Real, soro! Carpati.org

Și am citit azi o chestie faină, referitor la a doua parte a articolului tău,cică dacă nu avem curaj să ne înfruntăm temerile, ele devin limitele noastre! Dar poate că și asta e un truism îngrozitor! Păcat că fericirea/împlinirea nu se fac numai cu vorbe. Eu am ales, mai demult, să fiu, efectiv, fericit! Și mă țin fixat pe chestia asta...dar nu fac caz, să nu se prindă și alții! Carpati.org


Miercuri, 3 mai 2017 - 13:06  

viviani
viviani

 
5
1. Draga Mimi, lucrurile se schimba si, in functie de evenimente, adoptam un stil sau altul.

2. Draga Catalin, lumea, suparata, a incercat sa gaseasca un tap ispasitor. Asa cum mi-am exprimat parerea in articol, aceasta este o lectie de responsabilizare pentru noi toti, extrem de dura, pentru ca au murit doi copii.
Nu cred ca avem dreptul sa judecam prea aspru, pentru ca se putea intampla oricui.

Cat despre dorinta tatalui ca fetele sa faca performanta in alpinism, pot spune ca si dorinta mamei mele a fost sa fac performanta in atletism, ea m-a impins de la spate si " a prins".
Am intrat pe blogul lui Coco si al Getei si mi-a atras atentia ca parcurgerea celor sapte vulcani a fost ideea lui Coco, inainte ca Geta sa se faca mare si sa se apuce de alpinism, deci nu cred ca tatal si-a tarat cu forta copii pe munte. Asta nu inseamna ca parintii ai caror copii au murit in avalansa de pe Retezat nu trebuiau sa-si ia toate masurile de precautie. Inclin sa cred ca experienta lor bogata pe munti de 7000 de m i-a facut sa minimizeze pericolul.

M-au deranjat foarte tare, dar foarte tare, reactiile tuturor celor care s-au crezut dumnezei si i-au judecat pe parinti intr-un mod in care nu aveau dreptul sa o faca, avand in vedere suferinta prin care au trecut.

3. Draga lupule, dar nu ma necajesti, ai dreptate, fiecare urca pentru el pe munte! Am citit multe despre Horia, el chiar recunoaste ca a facut atletism in copilarie si ca ii place competitia. Pe munte este in competitie cu el insusi, dar cred ca se raporteaza si la performanta altor romani.
Apropo, stie cineva, a mai urcat vreun roman pe Everest fara oxigen si fara serpasi?
Horia imi pare super modest si responsabil, din interviurile cu el pe care le-am citit.

Cat despre partea cu limitarile, cred ca mai degraba m-as duce pe Everest decat sa ma intorc in Piatra Craiului, pe traseul parcurs acum 2 ani Carpati.org))

Atata timp cat suntem sanatosi si putem urca pe munte, avem toate motivele sa fim fericiti !!!


Comentariu modificat de autor!

Miercuri, 3 mai 2017 - 19:01  

zentai
zentai
Coarda
 
6
Dragă Viviana...stiu eu.Se cheamă Ticu Lăcătușu si a urcat nu odată,ci de fiecare dată...decât primul român pe Everest! (recunosc,expresia"decât"mă dă pe spate si de-asta o folosesc excesiv)
Apoi că mai este un român,stabilit in U.S.si-mi scapă acum cum îl cheamă.Horia Colibășanu e "primul"dintr-o serie de ulteriori.Nu contează...cred.Fiecare e "primul"pentru el.Ar fi trist dacă ar fi un "ultimul"român sau "cetateanul Kane"care urca pe Everest sau aiurea...

Apoi că tu stii mai bine!Si sunt de acord cu tine! (mă refer la ultimile două paragrafe din ultimul tău mesaj).Savoir vivre! Carpati.org


Comentariu modificat de autor!

Miercuri, 3 mai 2017 - 23:03  

medias
medias

 
7
Draga Zentai Carpati.org românul de care pomenesti fara a-i scrie numele, este dementul George Dijmarescu, cu 9 pasiri pe vârf dintre care una pe versantul nordic, cel tibetan. O buna descriere a personajului poate fi gasita în cartea lui Michael Kodas, laureat al prestigiosului premiu Pulitzer de jurnalism de investigatie:

In Kodas's book, Dijmărescu is portrayed as an angry, short-tempered, and violent man with dictatorial tendencies. Kodas and multiple other people witnessed Dijmărescu beat his wife Lahakpa Sherpa in Everest's Tibetan base camp, and Kodas and the designated expedition leader felt so threatened by Dijmărescu that they feared he would break into their tents at night and assault them. After returning to Connecticut, Kodas went so far as to install a security system at his home because he feared for his family's safety due to Dijmărescu's continued threats.
https://www.amazon.com/High-Crimes-Fate-Everest-Greed/dp/14013098
44
Excelenta lectura despre adavarata fata a Everestului disponibila în engleza si franceza.


Comentariu modificat de autor!

Joi, 4 mai 2017 - 08:08  

monycata
monycata

 
8
Dragă Vivi, părintele este responsabil de copilul său cel puțin până acesta își poate asuma decizii. Nu dezvolt subiectul, nu e cazul.

Dragă Zentai Carpati.org cum spui tu, fiecare ar trebui să să rămână fixați pe obiectivul "fericire". Acum depinde cum și-o definește fiecare. Cât de mult îmi plac și stânca și prăpăstiile, tot mai fericit sunt în Poiana Ponor sau Vărășoaia. Să privești seara apusul sau dimineața să vezi cum se amestecă norii printre brăduți este sublim. Sau, pur și simplu, să stai să caști gura. Pentru mine. Oamenii pot privi același lucru dar îl pot vedea diferit.


Joi, 4 mai 2017 - 08:27  

zentai
zentai
Coarda
 
9
Dragă Herr Tănase, ai dreptate. Este vorba despre Domnul George Dijmărescu. Un tip dat dracului! Carpati.org Nu-mi aminteam de nici un fel (shame on me) la momentul postării...

Dragă Monycata, despre fericire, de la "Epopeea lui Ghilgameș" încoace s-a tot scris, pe toate registrele. Nu pot avea pretenția c-am zis o chestie wow! Carpati.org Mă încerca sentimentul solidarității cu experiența Vivianei, pe care se pare c-au impresionat-o Lanțurile!
Frica e o chestie de gestiune a situației. Și mie mi-a fost frică în unele situații, mai ales după, pentru că așa m-am educat și mi-a ieșit. Am descoperit, ulterior, când am analizat, recunosc, cu oareșcare pioșenie, momentul X de maximă intensitate, că a fost, de fapt, un moment de frumusețe absolută.
Desigur, fericirea rămâne o chestie care se tot redefinește în timp...dar dacă suntem sănătoși, cinzeci la sută din fericire e gata făcută! Carpati.org

Cu privire la situația din Retezat eu nu am postat pe subiectul iscat pe portal și n-o să postez nici pe articolul Vivianei. Am socotit că e o situație care mă depășește din absolut toate punctele de vedere!


Comentariu modificat de autor!

Joi, 4 mai 2017 - 09:06  

viviani
viviani

 
10
N-o fi Horia primul de pe Everest fara oxigen (apropo, sunt controverse daca Ticu Lacatusu a ajuns sau nu pe Acoperisul Lumii, intrucat nu si-ar fi facut poza pentru ca i-a inghetat aparatul; nu comentez si nu contest ca el ar fi primul), dar un lucru este cert: Horia este primul roman pe K2 si pe Annapurna!


Joi, 4 mai 2017 - 12:42  

zentai
zentai
Coarda
 
11
Carpati.org Ești în temă!

Eu n-am nicio treabă cu Ticu Lăcătușu, să-i port de grijă pe acest site sau aiurea Carpati.org...A argumentat la acea vreme, dovadă că argumentele lui au fost acceptate, de vreme ce figurează în statistici! Le știu și eu, le știu și alții, am văzut și poza cu pricina și toate aceste informații sunt publice, le poate vedea oricine, inclusiv de ce nu a ajuns pe vârf în 1994.

*2 Clar, Horia Colibășanu e number one pe K2 și Annapurna dar și Ticu Lăcătușu cu ascensiune record pe Cho Oyu!Carpati.org

Să ne oprească cineva!Carpati.org))))

Chiar n-am în plan dorința controversei. Dacă cineva știe altceva și are argumente...verificabile!

Go Horia! Go! Go! Carpati.org


Joi, 4 mai 2017 - 13:50  

viviani
viviani

 
12
Carpati.org))


Joi, 4 mai 2017 - 15:32  

medias
medias

 
13
Vivi, Ticu a fotografiat trepiedul de pe vârf asa cum apare aici https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/primul-roman-pe-
everest
(a 5-a poza).
Carpati.org


Comentariu modificat de autor!

Duminică, 7 mai 2017 - 08:54  

zentai
zentai
Coarda
 
14
Mai e p o poza,cu niste pasi,care veneau fix de pe vârf,si mărturia colegului italian,care a rămas in ultima tabără si care a spus clar că pasii aceia nu puteau fi decât ai lui Ticu Lacatusu.Nu stiu dacă poza a fost făcută publică dar sigur a fost prezentată la omologare. Si mai e si povestea aferentă...La un moment dat,i s-a desfăcut șiretul la un bocanc (in oras e fix pix.Pe Everest e beleaua dracului) si după ce a reușit,cu chiu cu vai sa-si lege siretul,nu mai tinea minte dacă cobora sau urca.I-a dat prin cap să se uite la urme si a realizat că urca.Cam asta înseamnă Everest! Carpati.org
Cine are sansa să ajungă acolo,oricum e un dar nesperat al sorții!


Duminică, 7 mai 2017 - 20:52  

macaz2006
macaz2006
Caraba
 
15
Nu inteleg de ce conteaza ca e primul, al douilea sau al noualea. Unii urca cu O2, atii nu.


Marți, 9 mai 2017 - 10:51  

zentai
zentai
Coarda
 
16
Nu știu. Pentru mine, pentru tine, poate nu contează...dar de vreme ce se ține minte, probabil că pentru alții contează! Carpati.org
Câteodată, poate pe toți ne încearcă senzația aceea că ne-am născut prea târziu! Carpati.org

Acuma, Macazule, încordează-te un pic și zi că nu ți-ar fi plăcut să se zică de tine "Macaz a fost primul român pe Everest"! Nu-i același lucru ca la prima nuntă, prima mașină, prima beție strașnică...
Oricum, eu mi-am pierdut orice speranță....40.000 de coco? Dar dai valoarea unui teren cu tot cu vilă pentru epopeea vieții tale? Sponsorii ie veața mea Carpati.org


Marți, 9 mai 2017 - 11:02  

viviani
viviani

 
17
Gabriel, iti raspunde chiar Justin Ionescu, presedintele FRAE, cu privire la utilizarea O2 (a facut o postare pe Facebook):

"Acum câteva zile am avut o tentativă de ascensiune a Everestului în prima fereastră de vreme bună din acest sezon. Nu a reușit, din pricina vremii rele. Dar nu asta vreau să vă spun.
Trebuie să recunosc că m-au încercat emoțiile când Mingma m-a anunțat că plecăm spre vârf. Au continuat și m-am întrebat de ce. Explicația este foarte simplă: între a utiliza sau nu oxigen este o așa de mare diferență pentru mine, încât întrebarea "Voi reuși sau nu?" îmi contracta puternic stomacul. Un singur moment de slăbiciune, o singură gură de oxigen îmbuteliat înseamnă că am părăsit categoria celor 3% care au reușit până acum sa urce fără ajutorul buteliilor de oxigen și am pășit între cei mulți, așa numiți turiști. Iar asta va depinde de decizia mea între siguranță și confort sau performanță și suferință. Sper să decid corect chiar dacă creierul îmi va fi afectat de hipoxie. Căci scopul oricărei ascensiuni este până la urmă drumul către casă "


Sâmbătă, 13 mai 2017 - 10:22  

viviani
viviani

 
18
Mimi, intr-adevar se vede trepiedul intr-o poza, iar in alta este posibil sa vedem chiar pasii despre care vorbeste
Lupu.


Sâmbătă, 13 mai 2017 - 10:28  

zentai
zentai
Coarda
 
19
Dragă Viviana,eu am înțeles de la început că articolul tău este o metaforă,pe care am experimentat-o cu toții în diverse ocazii.

Dealtfel,n-am facut mai nimic care să mă justifice în vreo discuție despre Everest.Nici măcar nu mă consider montaniard,ci doar un simplu contemplator.

Pornind de la ce am zis si sfarșind cu ideea ca pe Everest ni se rarefiază foarte tare si sufletul,experiență pe care mi-ar place foarte tare s-o trăiesc pentru ca-n capul meu e ideea ca asa ne vede Dumnezeu sufletele,rarefiate de cele lumești,rămâne principiul adevărului.De dragul acestui principiu,că adică suntem iubitori de adevăr,din respect absolut pentru cei care au urcat pe Everest si s-au întors teferi,precum si din respect pentru cei care nu s-au mai întors, adevărul e unul singur.Si mie personal îmi creează o problemă,cel puțin la nivelul emoției,cei care eludează adevărul,transformându-l intr-o poveste pe placul lor.Nu contează numele si performanțele dar daca ai zis că o să fii primul român pe Everest,înseamnă că ai o problemă cu respectul pe care-l datorezi semenilor.Prima.Singura.Eludarea adevărului!


Sâmbătă, 13 mai 2017 - 11:46  

zentai
zentai
Coarda
 
20
PS-afirmațiile de mai sus nu sunt cu referire la tine sau la articolul tău,evident,ci la persoana însăși care afirmă că e primul român cu fără de oxigen pe Everest.Am ținut să fac această precizare caci din citire se înțelegea exact contrariul. Carpati.org

Si cred că nu există un motiv,fie si subiectiv,s-o iei personal! Carpati.org T asigur de toată simpatia mea de care eu zic că nici n-ai nevoie dar am zis acolo,ca să fie...să se știe! Carpati.org

Dealtfel,cel ce zice susține că ar fi primul în chestia asta nu ar fi,de fapt,nici măcar al doilea,avandu-l in vedere si pe George Dijmărescu.


Comentariu modificat de autor!

Sâmbătă, 13 mai 2017 - 15:25  

medias
medias

 
21
Draga Vivi, de mult nu mai acord importanta titlurilor rasunatoare de presedinte, mai ales când vine vorba de federatii sportive si muribunde autohtone, a caror implicare în dezvoltarea disciplinelor pe care le "pastoresc" este (aproape de) zero. Din cele citate de tine, mi-a sarit în ochi acest pasaj:

"… între a utiliza sau nu oxigen este o ... mare diferență pentru mine...o singură gură de oxigen îmbuteliat înseamnă că am părăsit categoria celor 3% care au reușit până acum sa urce fără ajutorul buteliilor de oxigen și am pășit între cei mulți, așa numiți turiști…"

Ceea ce m-a surprins este afirmatia referitoare la "asa numiti(i) turisti". Din pacate, sau din fericire - pentru ca fiecare interpreteaza cum doreste - pâna la finele sezonului trecut, turistii pe Everest au fost, sau sunt, mult mai numerori. Din cele 7646 reusite, pe toti versantii si cele 18 trasee existente, doar 197 au fosta oxigen suplimentar. Printre toti cei 7449 turisti, se numara primii doi, Hillary si Tensing, dar îi mai avem pe americanii Whittaker, Bishop, Hornbein - botezatorul unui culoar destinat turistilor https://en.wikipedia.org/wiki/Hornbein_Couloir - sau pe scotianul Haston si englezii Boardmann si Scott. À propos de turistul Scott http://jurnalul.ro/special/special/dincolo-de-alpinistul-doug-sco
tt-i-577238.html
si http://jurnalul.ro/special/reportaje/dincolo-de-alpinistul-doug-s
cott-ii-print-577968.html,asta
pentru ca cei interesati sa afle cu ce se manânca turismul.

Despre etica nascuta dupa prima ascensiune a Everestului fara oxigen a austriacului Peter Habeler si a italianului Reinhold Messner în 1978, mi-a ramas în memorie declaratia celui din urma, într-un documentar consacrat ascensiunii: greutatea si costul oxigenului au constituit un handicap major, ceea ce i-a determinat sa renunte la el. De aici si geneza ascensiunilor "curate" pe plan alpinistic si al protectiei mediului http://blogs.dw.com/adventuresports/garbage-collection-on-everest
/


Comentariu modificat de autor!

Duminică, 14 mai 2017 - 13:31  

viviani
viviani

 
22
Lupule, adevarul conteaza, da! Nu am spus ironic ca intr-adevar se vede trepiedul lui Lacatusu si poate chiar pasii lui in apropierea varfului, despre care vorbeai, asa ca n-aveai motive de suparare.

Povestea lui Lacatusu este controversata, dar eu aleg sa cred ca a atins varful, exista dovezi externe in acest sens.
Un martor la expeditia comerciala din care a facut parte si Lacatusu se pare ca a fost Greg Child, care iata ce spune ( https://www.outsideonline.com/1909866/everest-year-later-lessons-
futility
):


@ The Turk, Ali Nasuh Mahruki, was accompanied by a very capable Russian guide; the Romanian, Constantin Lacatusu, was from another commercial group. They had moderate climbing experience and had been guided up other mountains, but none like Everest. Both hoped to make oxygenless ascents, yet they carried oxygen anyway. Struggling in the thin air and weighed down by the heavy equipment, they resorted to using it. And though most sensible parties were summiting around 10 a.m., Mahruki reached the top in midafternoon. Lacatusu summited at dusk.@

Deci Lacatusu a atins varful in amurg ( Lacatusu summited at dusk).

Ce m-a interesat pe mine sa aflu a fost daca Lacatusu a folosit sau nu oxigen, si se pare ca l-a folosit.
(dupa cum spune Greg Child, traduc: amandoi sperau sa urce fara oxigen, cu toate acestea aveau rezerve la ei; luptandu-se in atmosfera cu aer rarefiat si trasi in jos de echipamentul prea greu, au recurs la oxigen).

Ce este interesant e ca tipul asta, Greg, stiind ca turcul si romanul sunt epuizati, a urcat spre ei cu oxigen (probabil dintr-o tabara superioara dina propiere), iar Lacatusu, crezand ca nu a folosit pana atunci oxigen, l-a refuzat pe Greg (under the misconception that he'd made an oxygenless ascent - sub neintelegerea ca el a facut o ascensiune fara oxigen).

Se prea poate ca Lacatusu sa nu-si fi dat seama ca folosise, totusi, oxigen la un moment dat, asa cum tu ai spus ca la un moment dat nu mai stia daca urca sau coboara si s-a uitat sa vada incotro o iau pasii lui prin zapada ca sa-si dea seama, creierul fiind afectat de hipoxie la altitudini inalte.

Ca a folosit sau nu oxigen, statutul lui Lacatusu, de prim roman care a urcat pe Everes, nu se schimba cu nimic pentru cei care aleg sa vada asta.
Performanta lui este la fel de mare din punctul meu de vedere.

Eu cred ca Lacatusu a folosit oxigen, altfel toate relatarile lui referitoare la ascensiunea de pe Everest ar fi sunat ceva de genul " Constantin Lacatusu nu a folosit oxigen".

Justin Ionescu a exagerat oleaca atunci cand a spus ca o gura de oxigen te incadreaza in tabara turistilor. Cu siguranta se referea la adevaratii turisti (sunt o gramada, am citit ca sunt carati si in spinare de serpasi uneori), nu la alpinistii din categoria care folosesc oxigen.

Dujmovitz, tipul care urca acum cu Horia Colibasanu, are in palmares toti optmiarii, inclusiv Everest, pe care a urcat de mai multe ori cu oxigen si de-abia in acest an spera, alaturi de Horia, sa reuseasca fara oxigen.
Deci....e f f greu, este inuman, organismul e supus unor riscuri enorme.

Cat despre Dijmanescu, ok, este roman, dar este de cetatenie americana si figureaza cu performanta lui pentru SUA, nu pt Romania (chiar am vazut o statistica in treacat, daca gasesc site-ul il pun aici).

Deci este prea posibil ca acum "batalia" sa se dea pentru statutul de " primul roman pe Everest fara oxigen".
Stiu ca a incercat Alex Gavan si nu a reusit. Or mai fi si altii.

Una peste alta, ca sa incheiem intr-o nota vesela, Lupule, pune mana si ia-i un interviu lui Lacatusu,
s-ar putea sa ai " intrare" buna la el avand in vedere ca sunteti amandoi din Piatra Neamt.

Iar eu, lui Horia Colibasanu.

Si daca ma supar, ma gandesc daca sa ravnesc sau nu la statutul de " prima femeie romanca de pe Everest, fara oxigen" ( ca sa nu existe discutii ulterioare Carpati.org))
Glumesc, desigur!


Luni, 15 mai 2017 - 20:55  

viviani
viviani

 
23
Mimi, inca o data, ai perfecta dreptate Carpati.org
Un lucru e clar, nu merita bagati in aceeasi oala alpinistii care recurg la oxigen cu adevaratii "turisti" care isi cauta moartea prin Everest.
Cred ca cel mai sanatos ar fi ca alpinistii sa urce intai cu oxigen, apoi sa incerce si fara, dar intervine problema costurilor uriase...


Luni, 15 mai 2017 - 21:06  

medias
medias

 
24
Draga Vivi, în 2011, Greg Child a fost presedintele celei de-a 19 editie a întrunirii denumita PIOLET D'OR care, pâna de curând se desfasura la Chamonix si Courmayeur, pe versantul italian al Mont Blancului. Cu ocazia unei ceremonii la Palanor, sala de festivitati de la Courmayeur, am vrut sa am sufletul împacat referitor la Ticu, despre care, în purul stil românesc, eminente ale alpinismului autohton, au spus si scris o gramada, începând cu povestea pioletului, cica furat lui Greg. În jurul unui pahar si o farfurie de fursecuri, am discutat putin despre acest episod controversat. Originea incidentului este confuzia în toiul noptii (pentru asaltul final, se pleaca în jur de miezul noptii de pe saua Sudic. Astfel, se ajunge pe vârf în prima jumatate a diminetii. Turcul Nas si ghidul lui au ajuns pe la prânz, Ticu pe înserat...).

La coborârea de pe vârf, si la cererea ghidlui lui Nas Greg a venit în întâmpinarea lui si a turcului cu butelii de oxigen, caci lor li se terminase pretiosul gaz. (p 352 si 352, Cartes postales de la vire, ed. Guérin 2007).

Ticu era epuizat, lipsa de oxigen îl facea nesigur pe miscarile lui la coborâre, astfel ca prezenta si ajutorul lui Greg i-au fost salutare. Din câte am înteles, Ticu era dispus sa-l despagubeasca pe Greg pentru pioletul buclucas cu care a ajuns pe vârf. Nu mai stiu cum s-a terminat povestea, dar Greg ti-o poate spune https://www.facebook.com/greg.child.31?fref=ts
Carpati.org


Luni, 15 mai 2017 - 21:35  

viviani
viviani

 
25
Esti o mina de aur in informatii Carpati.org
Foarte tare.


Marți, 16 mai 2017 - 00:05  

zentai
zentai
Coarda
 
26
Vivi entuziasmul tău este admirabil!Mă face să mă simt un blazat (si nu sunt) Carpati.org

Dacă nu s-a făcut precizarea despre ascensiunea lui TL,cum c-ar fi cu sau fără de oxigen este ca pe atunci,in anii '90 nu se punea problema oxigenului.Ina afar ca prețul era prohibitiv,nu erau multi cei care ofereau "tehnologia".Totuși,adevărul nu e o chestie de credință.Când spun "eu cred..."clar sunt intr-o ipoteză care așteaptă confirmarea adevărului obiectiv.Si Einstein credea in niste chestii pe care le-a demonstrat apoi matematic. au fost si atunci si,probabil,or să mai fie.Din fericire pentru discuția noastră Ticu Lacatusu e in viată si poate fi întrebat direct.

Eu nu sunt ziarist de profesie si nu-mi place sa pun întrebări,ci doar să ascult ce spune omul din voia lui,oricine ar fi.

Si sunt dintre cei care nu iau in derâdere visele altora,asa ca tine doar de tine să fii prima femeie /româncă (nu sunt la zi cu statisticile) fără oxigen pe Everest. Ca orice chestie măreață,si asta va cere o plata pe care sunt convins că vei avea puterea s-o plătești! In viată,totul se plătește,draga noastră colegă Viviana! Carpati.org


Marți, 16 mai 2017 - 09:02  

zentai
zentai
Coarda
 
27
*Discuții


Marți, 16 mai 2017 - 09:07  

viviani
viviani

 
28
Nu am de gand sa merg pe Everest, era doar o gluma, dupa cum am mentionat Carpati.org))


Marți, 16 mai 2017 - 09:51  

viviani
viviani

 
29
Dincolo de entuziasmul meu, tu iei lucrurile prea personal.
In stirea despre Horia de azi dimineata, am precizat foarte clar ca Ticu Lacatusu este primul roman pe Everest, fara niciun fel de dubii pentru mine.

Aceasta este realitatea, unii cred, altii nu cred ca Ticu a fost primul pe Everest - iar cei care nu "cred" este pentru ca au un interes direct, financiar - detin scoli de ghizi - iar titulatura de "Prim roman pe Everest" adauga greutate activitatii lor.

Ma refer la Fane Tulpan, care, in ciuda acestui context ciudat, are, de asemenea, toata aprecierea din partea mea.

Si nicio clipa nu am luat in deradere reusita lui Ticu Lacatusu.

Asa cum spui, adevarul este unul singur, sunt convinsa de asta, si iese ca uleiul la suprafata deasupra apei, mai devreme sau mai tarziu.

Horia nu este primul roman pe Everest, insa este primul roman fara oxigen pe Everest, o performanta extraordinara, la fel de extraordinara ca cea a lui Ticu Lacatusu.
Daca cineva are alte informatii, poate sa le puna aici, nu va deranja pe nimeni, dimpotriva.

Horia recunoaste in interviurile sale ca a inceput sirul expeditiilor fara oxigen pe optmiari din lipsa de finantare.
Mai tarziu, alpinismul pur a devenit un adevarat curent, din motive de protectie a mediului (serpasii curata adesea muntii de tuburile de oxigen abandonate), dar si din motive de performanta.
Dupa cum spunea Mimi, eliminarea greutatii tuburilor de oxigen a usurat ascensiunea.
Insa, ca sa poti urca pana in varful celui mai inalt munte de pe Terra fara oxigen, este nevoie de antrenamente zilnice, dure.

Nu pot spune, nici pe departe, ca am experienta necesara ca sa-mi dau cu parerea in acest subiect, insa am vazut documentare, filme si am citit destul de mult despre alpinismul pe optmiari.

In alpinism, ca in orice alt sport, ar trebui sa existe fair-play, nu rautati. La fel si pe site-urile despre alpinism, cum este acesta.


Marți, 16 mai 2017 - 10:44  

zentai
zentai
Coarda
 
30
Nu stiu ce s-a întâmplat cu Viviana in decurs de o oră! Carpati.org

Dar,împăciuitor,dacă tu crezi că Horia Colibășanu e primul român pe Everest,intr-o ascensiune fără oxigen,eu mă alătur ție,si cred si eu si sa ne bucurăm de reușita lui care e una ...phaaa!Sincer!

Si nu am insinuat că nu ai avea de ce să vorbesti despre Everest pentru că nu ai experiență.As fi calculat că asta te pune intr-o situatie de inferioritate inexistentă in fapt si nemeritata.De ce as fi atat de lipsit de discernamant?! Ce motiv
as avea?!Ca si-n fata morții,in fata Everestului,toti suntem egali! Carpati.org
Zicerea aceea se referea strict la persoana mea in care sunt cel mai calificat să vorbesc!

Si n-am motive s-o iau personal,chit că sunt din același oras cu 'mnealui!"Personal" intr-o discuție nu există decât dacă se face referire la ceva personal,ori dl.Ticu Lăcătușu nu e ceva atât de personal,cât sa pierdem din vedere obiectivitatea unor argumente.Precum am mai zis, Ticu Lacatusu nu este prieten cu mine.As vrea dar adevărul e ca nu.Ne cunoaștem,cand am nevoie de ceva echipament,pe el il caut dar relația noastră se rezumă la a mă intreba pe unde am mai urcat, eu fac o "dare de seamă",zambim,mai glumim.Eu nu am îndrăznit niciodată să il întreb ce-a mai realizat,ce-a mai facut sau să mă folosesc,in vreun fel,de faptul că ne cunoaștem.Atâta doar ca i-am facilitat lui Andreea Orosz un interviu la RFI care nu stiu dacă a mai avut loc...dar l-am întrebat in prealabil daca pot sa-i dau nr.de telefon.Nu as mai face asta vreodată pentru ca aveam senzația că"vând 'relatia cu un om dar,după cum stim cu toții,Andreea e o tipa specială care nu "cumpără",ci oferă.

Si cu asta sper că am spus tot.


Marți, 16 mai 2017 - 13:57  

medias
medias

 
31
Problema oxigenului pe Everest este o întreaga poveste. Despre bani. Ma rog, dolari. Si deloc putini. Nevoile medii se situeaza la 5 butelii, fiecare costa circa 500 de dolari la care se adauga masca (525) si regulatorul (500). Stiind ca doar pe versantul sudic, nepalez, circa 700 de persoane ( clienti, ghizi, sherpas) se pregatesc sa urce, calculul costului oxigenului te ameteste: 1.7 milioane... Curiosii pot arunca o privire la aceasta pagina http://www.alanarnette.com/blog/2012/02/07/everest-2012-a-look-at
-the-costs/
extrem de utila pentru a întelege ca Everestul nu mai este deloc, si de multa vreme, o afacere pentru alpinisti ci pentru oameni de afaceri. Sa nu uit, preturile sunt din 2012...

O alta lectura interesanta si revelatoare a exceselor pe acest munte este cea referitoare la "Tata Todd", probabil cel mai periculos tip ce graviteaza pe acele meleaguri http://7summits.com/forum/index.php?topic=453.0 si https://www.outsideonline.com/1910226/toddfather

Poate acum întelege si tot românul de ce se bate lumea pentru titluri si glorie, investitia trebuie recuperata cumva si aici intervine presa, radioul si tembeliziunea. Si ochii si urechile admiratorului mândru foc.
Carpati.org


Marți, 16 mai 2017 - 14:26  

viviani
viviani

 
32
Comparandu-i pe Ticu si Horia, Lupule, caci despre ei vorbim, e ca si cand cineva mi-ar cere sa ma bucur de performanta Nadiei si sa neg reusita lui Ponor.
Nadia a fost atunci, si a ramas in istorie cu performanta ei, Ponor este acum. Azi.

Astazi este Horia, si, daca tu consideri ca reusita lui este una " phaaa" (apropo, nu am inteles deloc ce vrei sa spui cu asta), e treaba ta.

Nu-l cunosc personal pe Horia, insa, la fel ca noi toti, am asistat "live" la reusita lui pe Everest, urmarindu-i contul de Facebook.
Si m-am bucurat sa stiu ca a reusit.

Pana una, alta, Horia trebuie sa coboare acum de pe Everest, lucru dificil de realizat, atat din cauza oboselii extreme, cat si din cauza vremii, care se poate schimba in orice moment acolo, sus.
Intotdeauna coborarea este mai grea decat ascensiunea.
Sa ii tinem pumnii, asadar.


Comentariu modificat de autor!

Marți, 16 mai 2017 - 16:12  

zentai
zentai
Coarda
 
33
Viviana,nu vrei să fii sotia mea?!Mă gândesc că ar fi cu mult mai simplu! Carpati.org
Băi,dacă si la ultimul mesaj mi-ai gasit un nod in papură...eu nu vad altă soluție! Carpati.org


Marți, 16 mai 2017 - 16:48  

viviani
viviani

 
34
Oh, da, dupa toate discutiile de aici, mai ales in contextul performantelor in alpinism, cu sau fara oxigen, chiar ma intrebam cand ai de gand sa ma ceri de nevasta!


Marți, 16 mai 2017 - 18:06  

medias
medias

 
35
L’image contient peut-être : texte
Constantin Lacatusu avec Luigi Bodo.
17 mai 2015 ·

17 MAI 1995
Zi importanta pentru mine. S-a intamplat sa fie la fel si pentru alpinismul romanesc, fiindca atunci, adica exact acum 20 DE ANI, tricolorul a ajuns pentru prima data pe cel mai inalt varf al Terrei, EVEREST, 8850m.
In acea zi au mai urcat alti 5 alpinisti, niciun serpas, pe ruta nordica, dinspre Tibet. Printre cei victoriosi s-a numarat si kazahul Anatoli Bukreev, unul din cei mai mari alpinisti de altitudine din intreaga istorie a alpinismului (disparut intr-o avalansa pe Annapurna). Am mers umar la umar cu el pana dupa First Step, Mushroom Rocks (8550m), unde m-am oprit pentru mai mult de jumatate de ora pentru a-l convinge pe singurul serpas care ne insotea, Chuldim Temba, sa ajute un alpinist epuizat sa coboare spre tabara de baza avansata. Toni, un american, supravietuise unei nopti de groaza la peste 8500m altitudine. Rezistase ca prin miracol dar acum avea nevoie de ajutor. Nu era din expeditia noastra, dar pe atunci inca mai exista fair-play, chiar si la acea altitudine ametitoare. Cu un an inainte renuntasem la varf pentru a asista la coborare un alpinist neo-zeelandez aflat in situatie critica, dupa ce, cu o zi inainte, oprisem din caderea fatala un alt alpinist, canadian.

Aproape de piramida finala, m-am intalnit cu Anatoli. A observat ca nu am masca de oxigen si mi-a spus: „ no oxygen ? very difficult..”. Planul meu era sa urc integral fara oxigen suplimentar. Am stat insa la peste 8250m 3 zile si 3 nopti consecutive, dintre care 2 inainte de varf, datorita vremii proaste. In asa numita „zona a mortii” organismul uman este la limita sa. Fiecare zi si chiar fiecare ora petrecute acolo fara oxigen artificial te apropie inevitabil de granita acestei lumi. Inainte plecarii spre varf de la ultima tabara (8250m) era un ger taios. Un coleg francez a renuntat dupa 20m. Am decis sa iau cu mine ceva oxigen, cam o treime din necesarul obisnuit pentru ruta dus-intors. Mi-a ajuns doar 350m pana la Second Step (8600m), la cca 5-6 ore de varf. Am continuat „fara” reintrand brusc in conditiile normale, un adevarat soc pentru organism. Ultima panta a piramidei finale era acoperita de un strat de zapada proaspata, adanca si instabila. Nicio coarda fixa. Pe varf insa, totul era inghetat, bine batut de vant. Urcusul ce parea interminabil se sfarsise. Priveam ca din avion spre versantul opus, nepalez. Am facut mai multe fotografii autoportret, cu pioletul, cu celebrul trepied chinezesc si spre cele patru zari, pana ce bateriile aparatului foto au cedat. Unii „prieteni” carcotasi de acasa au retinut din povestirile mele doar ultima parte a sesiunii fotografice, cea cu aparatul inghetat si inca se mai hranesc cu auto-iluzia ca nu exista si pozele de pe varf. Din pacate pentru ei si din fericire pentru alpinismul romanesc, acestea exista ... ; chiar sub forma de diapozitive si nu imagini digitale prelucrate, pentru simplul motiv ca in 1995 inca nu aveam acces la aparate foto digitale. Asa cum, habar n-aveam de e-mail, internet sau facebook. Dar ce am avut, a fost suficient pentru a urca Everestul: motivatie, spirit de aventura, fair-play si un dram de noroc.
*
Everestul a continuat si continua sa atraga alpinisti din toata lumea. Va ramane o tinta suprema pentru orice alpinist. Daca in 40 de ani, pana in sezonul pre-musonic 1995 urcasera pe Everest cca 350 oameni, in urmatorii 20 de ani (1995-2015) au urcat de 10 ori mai multi ! Dupa 1995 au mai urcat pe Everest inca 5 alpinisti romani. Primul a fost Gheorghe Dijmarescu, un gorjean stabilit in Connecticut/US, a facut-o chiar de mai multe ori, o data fara oxigen artificial (!!), in 1999. Ultimul conational victorios pe Everest a fost Ciprian Popoviciu, un clujean rezident in S Carolina/US, pe ruta sudica (Nepal, 2008). Am avut placerea sa-i cunosc pe amandoi, pe Gica in Tibet, iar pe Ciprian chiar pe Khumbu Ice Fall, cand eu eram solo spre Lhotse. Este posibil sa fi urcat pe Everest si alti alpinisti romani stabiliti in strainatate dar care nu au mediatizat informatia. Daca nu m-as fi intalnit cu Ciprian in 2008, nu as fi stiut de el. In tara, aproape nimeni nu a auzit de performanta lui. In 2008, dupa expeditie, tin minte ca am salutat-o telefonic pe mama lui Ciprian, aflata atunci in Cluj.
*
Everest 1995 a fost a 2-a ascensiune romaneasca pe un varf de peste 8000. Cu 3 ani inainte urcasem primul optmiar, Broad Peak (8047m, Pakistan), dupa o expeditie extrem de tensionata. Toti coechipierii mei renuntasera si plecasera acasa; am ramas singur in tabara de baza, cu un sac cu merinde si un cort pe care l-am carat apoi din nou spre taberele superioare. Am reusit in cele din urma singura victorie pe Broad Peak din acel an, alaturi de 2 americani si 3 spanioli. Fara serpasi si fara butelii de oxigen. Intors acasa, mi s-a spus ca am facut destuI si pot sa ma las de alpinism. Dar acela a fost doar inceputul. A urmat Everestul si multe alte piscuri de pe toate continentele, fiecare cu povestea lui, mai mult sau mai putin vesela. Nici un varf nu a fost insa „varful vietii mele” , toate incercarile adunate fac povestea completa. Mai importanta decat momentele (unice !) petrecute pe un varf este ascensiunea in sine, calea pe care o descoperim continuu in lumea fascinanta a muntilor si - de ce nu? - a vietii, cu urcusuri si coborasuri inevitabile.
*
La ce ma gandesc acum, la 20 de ani dupa Everest ?
In primul rand la cei fara de care nu as fi ajuns acolo. In 94-95, ar fi fost imposibil sa pot pleca in 2 expeditii costisitoare pe Everest fara sprijinul total al unui italian -Luigi Bodo - si al echipei RIFIL din Savinesti pe care acesta o conduce cu aceeasi pasiune si eficienta ca atunci cand l-am cunoscut, in 1992, cand am fost parteneri la primul succes din Himalaya. RIFIL este prima firma joint-venture (romano-italiana) din Europa de Est, de dupa razboi (1972). Acestor oameni le datorez extrem de mult si ma consider foarte norocos ca destinul ne-a adus impreuna. Multumesc, RIFIL !
Apoi, ma gandesc la cei care sufera acum in Nepal, fara adapost, fara hrana, loviti de forta teribila a unui dusman nevazut. Sunt alaturi de acea tara, binecuvantata cu cei mai semeti munti ai lumii, fiindca zeii Himalayei mi-au ingaduit de multe ori sa urc in imparatia lor. Efectele recentelor cutremure catastrofale nu pot fi compensate doar prin eforturile locale, ale celor deja loviti. Nepalul este una din cele mai sarace tari ale lumii (dupa PIB). Are o infrastructura minimala pentru transport, sanatate, educatie, turism realizata in mare parte cu sprijin extern. De acest ajutor extern este nevoie mai ales acum. Vom initia in perioada urmatoare o campanie pentru constituirea unui buget destinat unui obiectiv punctual, reconstructia unei scoli distruse de cutremur, undeva intr-un sat de la poalele Himalayei. Sper sa putem colabora in acest demers, detalii in curand, pe FB.

https://www.facebook.com/constantin.lacatusu?hc_ref=NEWSFEED


Miercuri, 17 mai 2017 - 10:51  

viviani
viviani

 
36
Dragut, apropo, fix azi sunt 22 de ani de cand Ticu a urcat pe Everest. Poate ca ar trebui sa faci o stire,
Mimi Carpati.org

Uite ce a postat Ticu acum 9 ore pe Facebook:

17 mai, acum 22 ani. Pe lunga ruta nordica, doar alti 5 pe varf in acea zi, niciun serpas. Desi planul era fara oxigen artif., dupa o ninsoare si 2 zile in high camp la 8250m, am folosit doar pana la 2-nd step, cca 8400 m, apoi inca 1 km pana in varf si inapoi, fara. Cu un an inainte, incercasem o ruta noua, f.dif., neurcata de nimeni, pe versantul NNE. Multumesc, RIFIL!
Gorjeanul stabilit in SUA, Gheorghe Dijmarescu a fost primul roman fara oxigen, in 1999, a urcat pe E. de f multe ori. Au mai fost apoi alti 4 romani, cu ox.+Sherpa. Ieri a urcat si Horia Colibasanu, fara oxigen, o performanta umana deosebita, felicitari! Bravo, tuturor!
UPDATE: inca un bravo si pentru Iustin Ionescu, am inteles ca a urca si el, tot ieri, si probabil tot fara oxigen ! Sa nu-i uitam pe ZsoltT si Vlad C, o expeditie extrem de onoranta pe Pumori, atat pentru ei cat si pt alpinismul romanesc. BRAVO!


Miercuri, 17 mai 2017 - 19:10  

viviani
viviani

 
37
Administratorii site-ului vad ca au scos stirea despre Justin Ionesu pusa de tine azi.


Miercuri, 17 mai 2017 - 19:21  

medias
medias

 
38
Daca este sa ne conformar "adliterram" regulilor, venisem cu o informatie bruta fara referinte.
Cât despre Ticu, ce postasem eu este de pe pagina lui, de unde ai preluat, partial, si tu.
Carpati.org


Miercuri, 17 mai 2017 - 19:36  

viviani
viviani

 
39
Haide ca am bagat eu stirea, daca nu ne scot cu totul de pe Carpati.org, caci de o luna incoace numai despre Everest vorbim Carpati.org))


Miercuri, 17 mai 2017 - 19:46  

viviani
viviani

 
40
Ar fi util sa bagi la comentarii ce ai scris mai sus, L’image contient peut-être : texte
Constantin Lacatusu avec Luigi Bodo.
17 mai 2015 s.a,
eu nu am gasit pe Facebook-ul lui Ticu si oricum cred ca ar fi fost prea mult info pt un articol.


Miercuri, 17 mai 2017 - 19:52  

viviani
viviani

 
41
Parca am deschis o redactie online, pune tu stirea cutare, adauga tu restul s. a Carpati.org
Cool.


Miercuri, 17 mai 2017 - 19:53  

medias
medias

 
42
Comentariile sunt modificabile câteva clipe dupa postare, deci acum e prea târziu.
Oricum, subiectul nu este Ticu.
Carpati.org


Miercuri, 17 mai 2017 - 20:00  

viviani
viviani

 
43
Ma rog, "periat" putin textul, mi se parea interesanta partea:

Pe varf insa, totul era inghetat, bine batut de vant. Urcusul ce parea interminabil se sfarsise. Priveam ca din avion spre versantul opus, nepalez. Am facut mai multe fotografii autoportret, cu pioletul, cu celebrul trepied chinezesc si spre cele patru zari, pana ce bateriile aparatului foto au cedat. Unii „prieteni” carcotasi de acasa au retinut din povestirile mele doar ultima parte a sesiunii fotografice, cea cu aparatul inghetat si inca se mai hranesc cu auto-iluzia ca nu exista si pozele de pe varf. Din pacate pentru ei si din fericire pentru alpinismul romanesc, acestea exista ... ; chiar sub forma de diapozitive si nu imagini digitale prelucrate, pentru simplul motiv ca in 1995 inca nu aveam acces la aparate foto digitale. Asa cum, habar n-aveam de e-mail, internet sau facebook. Dar ce am avut, a fost suficient pentru a urca Everestul: motivatie, spirit de aventura, fair-play si un dram de noroc.


Miercuri, 17 mai 2017 - 20:23  

mmordean
mmordean
Caraba
 
44
„Moartea copilasilor alpinisti a starnit multa rumoare. Pe bloguri, la stiri, pe Facebook, fiecare si-a dat cu parerea. Vorba aceea: dupa razboi, multi viteji s-arata! Caci asta stim cu totii sa facem cel mai bine, nu? Sa ne dam cu parerea, sa fim experti, sa judecam. ”

Ca părere strict a mea.
Afirmațiile gen „Moartea copilașilor...” intră tot în categoria dat cu părerea.
Și tot subiective la greu (și poate mai amendabile, pentru că vin cu voroave frumoase, ce-acoperă un perfect omenesc).


„dupa razboi, multi viteji s-arata! ”
N-o să mă crezi, dar subsemnatul a tratat subiectul acum vreo cinci ani.


Comentariu modificat de autor!

Marți, 25 iulie 2017 - 13:46  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,1078 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2017) www.carpati.org