Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Mai 2019
LMMJVSD
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031

Iunie 2019
LMMJVSD
12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

Online

Vremea
Varful Bodea
Muntii Tarcu-Muntele Mic

Reduceri

Voluntar in Carpati - 2016

Homepage

Lista de discutii

1. Toponimia sihastră

Ceahlăul, un munte de toponimii


Ceahlăul tronează în mijlocul Carpaților Răsăriteni, la întretăierea celor mai de seamă drumuri transcarpatice, bine delimitat de munții din jur prin trei văi largi și adânci. La nord, Valea Bistricioarei îl desparte de Munții Bistriței, spre nord-est Valea Bistriței și Lacul de acumulare Izvorul Muntelui îl separă de Munții Stânișoarei. Valea Bicazului face hotarul de sud-est spre Munții Tarcăului, iar către vest, Valea Bistrei și Valea Pinticului îl individualizează de culmile Higheș, Chicera și Comarnic din Munții Hășmaș. Între aceste limite Masivul Ceahlău acoperă o suprafață de 290 km2, din care numai 10% reprezintă golul alpin conturat de pereți stâncoși ce-i dau aspectul de cetate, dar și de corabie. 


/Toponimie/dscf0843__2_.jpg

Masivul Ceahlău, versantul apusean. Panoramă de pe Vf. Bâtca Neagră.


Denumirea lui fie provine din maghiară csahló (”un fel de vultur”) sau csalho (în sens de impozant) fie este un cuvânt local mai vechi preluat de limba maghiară. Legendele ne amintesc cum ”pluteau în aer mulțime de vulturi”, iar cărturarii au asociat descrierea făcută de bătrânii satelor după imaginea și numele cilihoi-ului (Gypaetus barbatus), pasăre falnică și răpitoare din familia falconidelor, cunoscută și sub numele de ciahlău, zis și ”vulturul meilor”. Acesta își avea sălașul în lumea înaltă a stâncăriilor, numite mai apoi Tabăra Vulturilor, Staulul Vulturilor, Scăldătoarea Vulturilor, sub contrafortul prelungit din vârful Toaca, pe sub Detunate și Piatra cu Apă până spre Stânca Dochiei. Declinul speciei a început către sfârșitul secolului XIX, când exemplarele au fost semnalate tot mai rar. 


Din izvoarele culese se poate afirma că sihaștrii și călugării din Ceahlău au viețuit într-o zonă largă, de la poalele muntelui și din valea Bistriței până în culme. Se refugiau în grote și scorburi sau în adăposturi încropite de mâna lor. Primii oameni care i-au întâlnit au fost vânătorii și ciobanii, ei au dat locurilor numele celor ce pustniceau în păduri, în poieni sau în grote și tot ei mai apoi, le aduceau câte ceva de-ale gurii.


Cunoscut de la sfârșitul sec. XIX sub numele de Muntele Peonul, apoi până la începutul sec. XX ca fiind Muntele Pion, este știut faptul că această denumire a fost folosită prima oară de Gheorghe Asachi, după excursia făcută în anul 1835 împreună cu domnitorul Mihail Sturdza și mitropolitul Moldovei Veniamin Costache și consemnată în volumul ”Itinerar la muntele Pion”, apărut în 1840. Asachi probabil, a făcut această asociere de nume cu cel al unui călugăr, care a viețuit în secolul al XV și a sihăstrit mulți ani, petrecându-și vremea în rugăciune, pe aceste locuri numite mai apoi ”Dealul lui Peon” și ”Muntele (lui) Peon”.


/Toponimie/carpati_ceahl__ul_v__zut_din_dur__u__1905.jpg

Ceahlăul văzut din Durău, 1905.


Deși toponimul ”Pionul” este menționat de Dimitrie Cantemir, ca fiind de origine greacă - ”pion” care va să însemne ”stâlp, coloană a cerului”, denumirea are și sensul de ”impozant”, ”care privește de sus” sau ”măreț”, sensul originar fiind de atribut maiestuos al lui Apollo. Același topic este atestat din 1641 (sau 1638) într-un hrisov a lui Vasile Lupu, din care reiese că schitul (Pion/Peon) a fost ridicat de un pustnic, Silvestru, într-o curătură pe care el însuși o făcuse pe un loc domnesc. În Pateric îl găsim pe ”cuviosul Silvestru, cel mai vechi sihastru din Ceahlău care, pe timpul lui Alexandru cel Bun, întemeiază prima sihăstrie de pe Schit (pârâul și satul - numite astăzi Durău după numele cascadei Duruitoarea, li se spuneau în secolele trecute Schit. O altă interpretare poate fi și de pârâu important cu apă permanentă - colector principal) denumită mai întâi Sihăstria lui Silvestru (nume păstrat până în anii 1878-1880), apoi Sihăstria Hangu și, în final, Pionul”. Și tot din Pateric aflăm că acest pustnic a fixat hramul muntelui în data de 6 august, dată la care călugării de prin sihăstriile Ceahlăului și din împrejurimi urcau pe munte pentru a sărbători Probajini sau Schimbarea la Față, după cum este rânduită și de calendarul creștin-ortodox.


/Toponimie/carpati_ceahl__ul_v__zut_din_dur__u_cca._1910.jpg

Ceahlăul văzut din Durău, cca. 1910


”Ceahlăul este regele munților din întregul șir al Carpaților orientali (Dacici) și aceasta nu doar pentru că ar fi covârșitor de înalt - are 1911 m”. Astfel își începea în anul 1929 preotul Constantin Matasă ”Călăuza județului Neamț”, primul ghid turistic românesc. În autobiografia sa el însuși consemna: "De multe ori am urcat Ceahlăul numai între prieteni, băieți de pe la diferite școli. Așa, prin 1898 am urcat cu Iosif Flor, cu Handoca și Agarici. Spre a prinde răsăritul soarelui pe vârful muntelui am plecat noaptea, servindu-ne când și când de lumânări pe unde nu nimeream poteca, luând cu noi și niște lăutari. După ce ne-am urcat la ’Cruce’, vârful cel mai înalt, unde ne-am și fotografiat am coborât pe la Duruitoare." Nevăzând astfel de poze pentru a putea identifica măcar cu aproximație locul, dar știind din însemnările cărturarilor de la sfârșitul sec. XIX că pe vârful cel mai înalt era un schit, o cruce și un clopot mare și că de acolo se bătea toaca chemând la rugăciune sihaștrii din întreaga Vale a Muntelui, am presupus că era vorba fie de Crucea de Hotar dintre obști/proprietăți/islazuri, fie de Vf. Toaca, al cărui toponim ar avea această origine.

Studiind hărțile austro-ungare, sovietice și pe cele ale Serviciul Geografic al Armatei observăm cu ușurință marcat cu ’triunghi’ și înscris cu denumirea originală numai Vârful Toca, altitudinea stabilită la acea vreme, 1901 m, iar cu ’cerculeț’ celelalte cote și nume de locuri cunoscute și de noi.


/Toponimie/harta_austro_ungara_1910.jpg

Harta austro-ungară, 1910.

Bănuind a fi o greșeală constând într-o literă lipsă, am consultat și alte hărți concluzionând la sfârșitul cercetărilor că denumirea corectă a fost cea de Vf. Tocii / Vf. Toca, pe care o asociem și originii de care amintește Gustav Kisch ca fiind cumane - ”copand”, dar și provenind din maghiarul ”koppánd și/sau koppanni” care înseamnă a pocni. Putem concluziona că pe toate hărțile turistice realizate după anul 1937 numele vârfului este trecut ca fiind ”Toaca”, în timp ce pe toate hărțile topografice militare studiate, românești, austro-ungare și sovietice întocmite până în anul 1945 a fost menționat numele ”Toca”- Vf. Tocii.


/Toponimie/harta_militara_1939.jpg

Harta militară, 1939.

De altfel, pe teritoriul României interbelice, acest topic, cu derivate, a fost întâlnit în mai multe zone, de exemplu, Dealul Tocii - jud. Caraș-Severin, Biserica Tocile - Brașov, Culmea Tocilor - M-ții Buzăului etc.

Despre existența în vechime a unui schit pe acest vârf ne amintește și dr. Iacomi: ”Până prin 1954, pe Toaca se afla un postament de piatră cu doi suporți metalici pentru o toacă, la început din lemn, apoi din metal și un clopot care a sunat de-a rândul deșteptând sihaștrii la rugăciune.” Este posibil ca înșiși acei pustnici, prin rugăciunile lor ridicate spre cer peste înălțimile munților, să fi asociat stânca situată în imediata apropiere a vârfului Toaca cu chipul Fecioarei Maria, știută fiind semnificația greacă a cuvântului ”Panaghie” - icoana cea mai de preț a Fecioarei, purtată la gât de ierarhi, dar și însemnând ”bucată de prescură mâncată de călugări la mănăstiri în prima săptămână după Paști”.


/Toponimie/panaghia.___nceputul_sec._xx.jpg

Stânca Panaghia, începutul secolului XX.


Locurile de viețuire ale sihaștrilor din Ceahlău au fost numite Peștera Pustnicului, Peștera lui Gherman, Peștera lui Nazarie și a lui Vucol. Poienile ce-au fost locuite sau cosite de călugări au rămas cu numele lor: Poiana lui Ghenade, Poiana lui Steofan, Poiana lui Gherasim, Poiana Sihastrului, Poiana Cerebuc, Poiana lui Iosâv. La fel și pâraiele au astăzi numele legat de viețuitorii de altădată: Pârâul Călugărului, Pârâul lui Martin, Pârâul lui Patapie, Pârâul lui Vachili, Pârâul lui Ghenade, Pârâul lui Nicandru, Pârâul lui Bucur. De prezența îndelungată a pustnicului Ghedeon se leagă numeroase toponime din versantul estic a masivului: Fundul Ghedeon - despicătura adâncă mărginită de Polițele cu Crini, Pârâul lui Ghedeon, Polița și Piatra Lată Ghedeon, Bâtca Ghedeon, Adăpostul Ghedeon - toate situate la 1800-1845 m. De la o altitudinea mai joasă urcăm spre înălțimile ce domină terasa superioară prin Bâtca Popii și Bâtca Cerebuc. Turnurile și vârfurile de stâncă poartă la rândul lor nume ce ne amintesc de ei: Călugării din fața Cetățuii, Altarul din stânga Jgheabului Mare al Sihastrului, Turnul Crucii, Stânca lui Iosâv, Turnul Sihastrului de sub Piatra cu Bani. (Denumirea prozaică de "bani" nu se referă la monede, ci la scoicile rotunde prinse în piatră. Similar se găsesc în multe locuri - de exemplula Rezervația fosiliferă dela Porcești (Turnu Roșu) unde se întâlnește explicit acest nume.)

De la Moș Nicoară, ne spune dr. Iacomi, aflăm că la marginea Izvorului Alb (versantul estic), nu departe de locul în care este astăzi Stânca Dochiei, a fost o mică sihăstrie ridicată de Dragoș-Vodă în locul unde dușmanii au ascuns-o pe Doamna Maria după ce-o răpiseră. Localizată la capătul Jgheabului Izvorul Alb, Sihăstria Veche sau Cerebuc, după numele unui călugăr trăitor acolo, a fost distrusă de avalanșa din noaptea de Înviere a anului 1704.


/Toponimie/carpati_schitul_cerebuc.jpg

Schitul Cerebuc.


Refacerea schitului a început-o, spun legendele, Cerepaho, un cazac învățat sau pariul Cerepaha sau Cerepahi ori starețul Cerebuș, în anul 1710 într-o poiană aflată 2 km mai jos. Numele trimite la cuvântul maghiar kerekbukk, care înseamnă fag rotat. ”Fagii rotați” erau și sunt repere importante, locuri de popas și întâlnire pentru grupuri de oameni care urcau la munte de sărbători. Aici au viețuit între anii 1710-1880 călugării veniți și de la mănăstirea Hangu, schitul fiind cunoscut până în zilele noastre cu denumirile de Cerebuc, Cirăbuc, Ciurubuc, Ciorobuc, Cerebuș.


/Toponimie/sihastru.___n_ceahl__u._foto_tudor_ghioc___.jpg

Sihastru în Ceahlău. Foto Tudor Ghioc.


De la moș Chirilă știm că pustnicilor nu le lipseau o carte, mătăniile și iconița. Își făceau unelte trebuitoare din lemn, deschideau cărări către izvoare, își căutau hrana prin păduri, melci, ierburi ori poame. Grotele, astăzi mascate de vegetația mult crescută, erau adânci de 2 până la4 metri, înalte cam de 3 metri și late de până la 6 metri. Sub straturile de pământ și cenușă, lespezile de gresie culese din munte au ținut loc de pardoseală.

În lipsa unor descrieri amănunțite despre traiul acestor sihaștrii, în căutarea unui număr mai mare de informații despre viața lor și în încercarea de a contura portretul unui călugăr, am apelat la însemnările dr.-ului Iacomi, care ajutat și de fotograful Ion Rusu (din Piatra-Neamț) au putut realiza o descriere și o reproducere: ”Un bătrân încovoiat de ani, îmbrăcat în sutană de șiac, cu fața brăzdată și suptă, înconjurată de o barbă mare; capul acoperit de o glugă, iar mâna stângă sprijinită de o cârjă cu mâner în semilună; picioarele adăpostite de opinci legate cu nojițe negre, iar de mâna dreaptă atârnându-i mătăniile. Stă cu privirea pierdută în vale, cu întreaga lui făptură pătrunsă de liniștea locului”.


/Toponimie/sihastru-de-la-muntele-pion1.jpg


”Ne-am întrebat, continua dr. Iacomi, cum rezistau acești pustnici în mijlocul naturii atât de vitrege în anotimpurile reci și umede? Am încercat la rândul nostru, să trăim iarna în adăposturi ale ciobanilor, cu echipament corespunzător și hrană calorigenă. N-am rezistat la temperaturi de -18 grade C sau la -20 grade C decât câteva zile. Localnicii ne aminteau că maica Serafima a trăit câteva ierni în chilia ei de pe Pârâul Martin. Cu siguranță, rezistența psihică și fizică izvorau din credința ei.”


Călugării din Ceahlău cunoșteau aproape toate cărările și au fost cele mai bune călăuze încă de acum 300 de ani. Ei i-au condus spre culmile cele mai înalte ale muntelui pe englezii Paget, Fowlkner și J. Bell d’Antermon în anul 1703, pe mitropolit, pe botaniști, pe farmaciștii din Târgul Ieșilor și pe alți cărturari. În drumețiile sale, Gh. Asachi era întâmpinat de la Gura Largului de egumenul Grigoraș de la schitul din Durău, ”călăuză practică pentru aceste locuri. Și când se pornea a doua zi ascensiunea muntelui, caravana avea înainte mergătoriu pe călugărul Dormidon, călăuză practică, exploratoriul tuturor potecilor munților și filozofu’. Și călugărul avea atunci 80 de ani !”


Răspândiți prin zonele înalte din Masivul Ceahlăul și din împrejurimi, anahoreții și pustnicii umblau prin codrii după hrană și lemne, deplasându-se pe o arie restrânsă și din dorința de izolare, rară le era întâlnirea cu oamenii satelor care păstoreau muntele. Ciobanul Dragomir Găină cunoștea ”Cărarea lui Iosâv” cu plecare din Durău și știa despre Iosâv că a fost un călugăr tare credincios, care umbla pe această cărare, de la Pârâul lui Bucur, tăia pădurea spre culmea Poienii și că lângă un brad secular își avea o bancă, în brad o iconiță unde se oprea pentru rugă, de unde a rămas și numele locului "La banca lui Iosâv". Cobora în valea pârâului lui Martin, în lunca Rupturi și de aici își aduna bureți, fructe de pădure, buruieni pentru leacuri.


În nevoința trupului și în pustia muntelui au viețuit și cuvioase maici. În amintirea lor au rămas până în zilele noastre, toponimele: Pârâul Maicilor (care coboară din Ocolașul Mic), Piciorul Maicilor (situat mai spre est, de la baza abruptului Ocolașului Mic), Șipotul Maicii (în vest, cunoscut și sub numele de Șipotul Serafimei - o fată ”fugită de lume” care și-a găsit sfârșitul în preajma izvorului). Câteva sute de metri mai sus de el sunt grotele adânci de 3-4 metri numite ”Chilii” sau Chilia Maicii, iar în partea nordică a masivului întâlnim stâncile Maicile (nume primit după silueta celor trei stane de piatră cu chip de om, astăzi cunoscute ca fiind Pietrele lui Baciu). Pe Pârâul Mare, pe lângă Piciorul Ponorului și prin Poienile Ponorului, a existat Sihăstria Sofia, cunoscută de localnici sub denumirile de Schitul de sub Ponoară și/sau Schitul Maicilor, ridicat în 1773 și destrămat în anul 1903. 


Cea mai cunoscută, rămâne fără-ndoială Poiana Maicilor, situată în partea sud-estică a Masivului Ceahlău. Cercetând hărțile silvice, constatăm că Poiana Maicilor, cea pe care o știm noi astăzi, s-a mai "mutat" puțin, conform și concluziilor consemnate de cei ce le-au întocmit: ”Această poiană, aflată pe versantul sud-estic al Ceahlăului, era demult acoperită cu pădure bogată, care a fost exploatată înainte de 1914.” Despre schitul (din) Poiana Maicilor, mai găsim menționat : ”In partea de răsărit a poienii se mai vedeau până în 1943 resturile din temelia unei așezări, despre care bătrânii din partea locului pretindeau a fi fost resturi din temelia unui schit de maici. Astăzi pădurea a crescut pe acolo și cu greu se mai pot vedea acele relicve.” 


/Toponimie/s__rb__toarea_muntelui._foto_adolph_a._chevalier__1920.jpg

Sărbătoarea muntelui. Foto Adolph A. Chevalier, 1920


Din secolul al XIX-lea numărul sihastrilor a scăzut mult. Unii dintre ei au pierit ”storși de foame” sau de răni provocate de capcanele pentru sălbăticiuni. Hramul muntelui, cel cu pur caracter spiritual, duhovnicesc, de rugăciune și de înălțare a început să aibă de acum un caracter tradițional-folcloric.


/Toponimie/s__rb__toarea_muntelui_foto_adolph_a._chevalier__1920.jpg

Sărbătoarea muntelui. Foto Adolph A. Chevalier, 1920


Alături de călugării din Durău urcau în preajma acestei sărbători mulțime de credincioși îmbrăcați în port național, călare sau pedeștri, în frunte cu preoții din satele lor. Ritualul urcării pe munte, făcliile aprinse pe culme, noaptea de priveghere și rugăciune dinaintea Sfintei Liturghii din dimineața de hram, masa în comun pa pajiște, cântările duhovnicești și bucuria sfântă, au devenit și în Ceahlău o datină, o deprindere, similară cu cea desfășurată cu ocazia hramului de călugării nevoiți pe Muntele Athos.


Reproducere parțială după articolul "Ceahlăul, un munte de toponimii". Revista Invitație în Carpați, Mai 2008



Vineri, 23 august 2013 - 11:42 
Afisari: 17,478 


Postari similare:





Comentariile membrilor (5)

daniela
daniela
Coarda
 
1
Acest articol este o părere. Pe blogul personal, în cadrul aceluiași material, am inserat mai multe panorame foto pe care aici nu le-am putut adăuga din pricina dimensiunilor impuse.
Toponimele sunt înscrise fără a mă consulta cu cineva, de aceea e posibil să existe și alte păreri. Vă asigur că ele vor fi binevenite. Lectură plăcută!

http://eusuntdaniela.ro/1-toponimia-sihastra/


Vineri, 23 august 2013 - 11:47  

conashdixit
conashdixit

 
2
Felicitari Daniela pentru o lucrare de mare anvergură.


Sâmbătă, 9 noiembrie 2013 - 11:40  

kassy
kassy
Rucsac
 
3
Bun articol, buna expunere. Zici ca este o parere, dar eu cred ca este un document al CeahlauluiCarpati.org. Felicitari!


Duminică, 17 noiembrie 2013 - 12:04  

cristescu_flrn
cristescu_fl..

 
4
Felicitări! Un articol foarte bun, bine documentat și fără fantezii protocroniste, mărturisesc că l-am citit pe nerăsuflate. Nu vă pot ura decât la mai multe!


Duminică, 17 noiembrie 2013 - 20:51  

mihael1
mihael1

 
5
Interesant articol.
Am o nelamurire, daca acolo traia pasarea "cilihoi (Gypaetus barbatus), pasăre falnică și răpitoare din familia falconidelor, cunoscută și sub numele de ciahlău, zis și ”vulturul meilor” ,
de ce ai considerat necesar sa arati ca numele ceahlau vine din ungureste?Cilihoi si ceahlau sunt cuvinte unguresti?


Duminică, 12 ianuarie 2014 - 13:36  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0626 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2019) www.carpati.org